Emiratele Arabe Unite ies din OPEC după aproape 60 de ani

Est-CurierAutor
29.04.2026Data
visibility79

Distribuie
Emiratele Arabe Unite au anunțat că se retrag din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și din alianța OPEC+, începând cu 1 mai, după aproape 60 de ani de apartenență.
Decizia vine într-un moment tensionat pentru piața energetică globală, afectată de războiul dintre SUA-Israel și Iran, dar și de perturbările din Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului, transmite Reuters.
EAU, unul dintre cei mai mari producători din cadrul OPEC, și-au extins capacitatea de producție în ultimii ani și nu mai vor să fie limitate de sistemul de cote impus de organizație. Potrivit Reuters, Emiratele erau al patrulea cel mai mare producător din grup, iar retragerea lor ar putea slăbi influența OPEC asupra pieței globale a petrolului.
În ultimii ani, și alte state au părăsit organizația sau alianța extinsă: Qatar în 2019, Ecuador în 2020 și Angola în 2024. Plecarea Emiratelor scoate în evidență și tensiunile cu Arabia Saudită, liderul de facto al OPEC, în contextul competiției pentru influență regională și energetică.
Pe termen scurt, impactul asupra prețurilor ar putea fi limitat, din cauza perturbărilor deja existente pe piață. Pe termen lung însă, analiștii avertizează că retragerea EAU poate reduce capacitatea OPEC de a controla piața petrolului.
Publicitate
Recomandate de la parteneri






