DubăsariEducaţieEst-Curier

Elevii din Oxentea consumă apă potabilă filtrată

În urma unui concurs de granturi, anunțat de către AO FCPS, organizaţie din or. Criuleni, în luna septembrie, pentru susținerea activităților cluburilor părinților, câștigător a fost desemnat proiectul propus de către Clubul Părinților din Gimnaziul Oxentea. Grupul de părinți, profesori și tineri voluntari și-au propus să îmbunătățească calitatea apei potabile utilizate pentru prepararea hrănii în cantina școlară și pentru consumul curent al elevilor și angajaților instituției.

Oxentea foto

După cum ne-a informat Ina Cazacu, coordonatoarea programului Educație Incluzivă în AO FCPS și a proiectului de impulsionare a cluburilor părinților, la concurs au aplicat trei cluburi ale părinților (altele două din r. Criuleni – Măşcăuţi şi Izbişte), însă cele mai multe puncte cumulativ din partea juriului a acumulat ideea clubului din Oxentea, r. Dubăsari.

Proiectul în valoare de 25 de mii de lei este orientat spre îmbunătățirea calității apei potabile utilizate de cei 259 de elevi ai gimnaziului Oxentea. Mai întâi, apa din fântâna situată în curtea școlii, a fost analizată, fântâna a fost curăţită, s-au instalat pompe și filtre pentru a transforma apa în una sigură, de bună calitate. Paralel, autorii proiectului și-au propus să întreprindă acțiuni de salubrizare a teritoriilor adiacente fântânilor publice din sat, acțiuni care au fost deja realizate şi în care s-au implicat elevii, părinții lor și profesorii. O parte din activități s-au axat pe popularizarea importanței apei pentru natură și pentru oameni, riscurile poluării. Toate aceste activităţi de informare a populaţiei şi de implicare în păstrarea curăţeniei apelor vor continua şi în anul 2019, ne-a spus directorul gimnaziului, Andrei Leunti.

S. Cernov

În fotografie: sursa de apă filtrată din gimn. Oxentea. Autor – Andrei Leunti

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button