Echipele raioanelor Criuleni și Dubăsari au fost printre cele mai bune la competițiile din cadrul Spartachiadei Angajaților din Învățământ (etapa zonală Centru), care au avut loc sâmbăta trecută, 1 aprilie, la Gimnaziul «Mihai Viteazul» din Strășeni. Au obținut 13 cupe, diplome și premii bănești.
După cum a declarat pentru «Est-Curier» Mihail Paladi, președintele Centrului Teritorial Chișinău al Sindicatului Educației și Științei, echipele din raioanele Dubăsari, Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni și Strășeni au concurat la nouă probe sportive: mini-fotbal, volei (bărbați), volei (feminin), tenis de masă, șah, joc de dame, darts, aruncare la coșul de baschet și sărituri în lungime de pe loc.
Foarte încordate au fost competițiile de volei. La bărbați pentru locul III au concurat echipele raioanelor Criuleni și Anenii Noi. Primele două reprize s-au încheiat cu scor egal -1:1. A urmat repriza a treia. În echipa cadrelor didactice din raionul Criuleni bine joacă Mihail Godorog, Iurie Colesnic, Serafim Țurcanu, care luptau pentru orice balon la plasă și în apărare. Disciplina pe terenul de volei mult înseamnă, și bărbații din Criuleni reușesc să-și învingă adversarii. Scor final 2:1.
Frumos au jucat volei echipele raioanelor Dubăsari și Strășeni, care au concurat pentru locul I. Sfidând vârstă, capitanul formației Dubăsari, Iurie Radovschi, reușea să respingă toate tușele puternice ale adversarilor. Cu multă străduință jucau și colegii lui de echipă Mihai Iavița, Ștefan Cușnir, Vasile Nagalisov. După trei reprize încordate și pline de emoții, dubăsărenii reușesc să obțină victoria cu 2:1.
La volei feminin pe primul loc s-a clasat echipa din raionul Dubăsari. Pe locul II – formația raionului Anenii Noi și pe locul III- fetele din raionul Criuleni.
La competițiile de mini-fotbal pe primele trei locuri premiante s-au clasat echipele din raioanele Strășeni, Dubăsari și Criuleni.
La tenis de masă cel mai bine au evoluat dubăsărenii, care au ocupat locul I. Pe următoarele două locuri s-au plasat echipele din raioanele Strășeni și Anenii Noi. Au urmat competițiile la șah. Echipa din raionul Dubăsari, în frunte cu experimentatul Ion Leca, profesorul Gimnaziului din satul Oxentea, a acumulat cele mai multe puncte și s-a plasat pe primul loc. Pe locurile II și III s-au situat echipele raioanelor Criuleni și Strășeni. La joc de dame prima a fost echipa raionului Ialoveni, urmată de echipele raioanelor Criuleni și Strășeni. La competițiile de aruncare la coșul de baschet mai preciși au fost cei din Strășeni. Pe locurile II și III s-au plasat echipele raioanelor Criuleni și Anenii Noi. La sărituri în lungime de pe loc mai buni au fost reprezentanții raionului Anenii Noi. Pe locul II -echipa din Strășeni și pe locul III- echipa din raionul Dubăsari. La proba sportivă darts primele trei locuri premiante le-au ocupat echipele raioanelor Strășeni, Ialoveni și Dubăsari.
Spre sfârșitul zilei consiliul de arbitri a făcut bilanțul și au fost premiate cele mai bune echipe cu diplome, cupe și trofeie, dar și cu premii bănești.
Mihail Paladi, președintele Centrului Teritorial Chișinău al Sindicatului Educației și Științei: «Pe baza echipelor-campioane, vor fi formate selecționatele regiunii Centru, fiind completate cu cei mai buni sportivi, care urmează să participe la Spartachiada Republicană a Angajaților din Învățământ, preconizată la sfărșitul lunii mai, la Vadul lui Vodă».
Valeriu TURTA
Foto de autor