Social

Două Centre de Tineret din raionul Dubăsari vor primi cadou de la Ministerul Educației și Cercetării

Molovata Nouă și Ustia (Dubăsari) sunt printre cele douăsprezece centre de tineret din Republica Moldova care vor fi dotate cu mobilier, laptopuri și alte echipamente IT din sursele Ministerului Educației și Cercetării. Despre aceasta s-a discutat în cadrul  ședinței de Guvern din 29 martie 2023. 

Echipamentele și mobilierul transmise din administrarea Ministerului Educației și Cercetării către autoritățile publice locale vor fi repartizate, cu titlu gratuit, pentru dotarea centrelor de tineret din localitățile: Geamăna (Anenii Noi), Sireți (Strășeni), Cupcini (Edineț), Vasilcău și Badiceni (Soroca), or. Ștefan Vodă, mun. Bălți (Centrele de tineret „CRAT”, „Contemporanul” și „Făclia”), Molovata Nouă și Ustia (Dubăsari). Valoarea totală a investiției depășește 685 000 de lei. 

Acțiunea se încadrează în Programul național de dezvoltare a Centrelor de tineret care prevede asigurarea unui mediu favorabil și prietenos pentru tinerii din Republica Moldova, inclusiv prin crearea condițiilor minime pentru prestarea și extinderea serviciilor de calitate pentru tineri, mai ales în localitățile rurale. 

 – Dezvoltarea sectorului de tineret este una dintre prioritățile ministerului. Datorită suportului continuu acordat de MEC și de partenerii de dezvoltare, precum și odată cu dezvoltarea și creșterea activității Rețelei Naționale a Centrelor de tineret, mii de tineri au acces la oportunități adecvate vârstei. Vom dezvolta această rețea de centre și pe viitor, astfel ca toți tinerii din țara noastră să beneficieze de condiții necesare pentru a-și dezvolta potențialul, – a menționat ministrul Anatolie Topală. 

Solicitată de ”Est-Curier”, directoarea Centrului de Tineret din Ustia, Ala Roșcovanu spunea: ”La 1 aprilie se împlinește un an de la crearea Centrului de Tineret prin decizia Consiliului local. Au fost realizate mai multe proiecte, tinerii vin cu idei, dar noi, practic mobilier nu avem. Am primit cateva donații de  jocuri, poof-uri de la unele fundații, am împrumutat două mese de la Casa de cultură și desfășurăm activități. Așa că, ne vor prinde bine și mese, și scaune ca să putem organiza diferite acțiuni, inclusiv  jocuri de societate, dar și laptopuri. E o noutate bună pentru noi.

Până în prezent, 22 de centre de tineret raionale/municipale (inclusiv filialele acestora din 19 localități rurale) au beneficiat de suport din partea Ministerului Educației și Cercetării.

Astăzi a fost aprobată Strategia naționale de dezvoltare a sectorului de tineret pentru anii 2023-2030.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button