Lucrătorii din domeniul culturii au fost astăzi omagiați la Criuleni. Au răsunat în adresa lor cuvinte de apreciere a activității și mulțumiri pentru devotament atât din partea Elenei Frumosu, șefa secției raionale Cultură și Turism, cât și din partea autorităților locale în persoana secretarului Consiliului raional, Diana Rusu, și vice-președintelui Roman Onica. Au fost înmânate diplome noi, dar și cele câștigate la concursurile naționale, inclusiv ” Brâul Moldovei”, desfășurat la ”MoldExpo”.
Decanul de vârstă al coregrafilor din raionul Criuleni, directorul Casei de cultură din Ratuș, Petru Chetrușca, spunea că dacă ar expune toate diplomele pe care le-a primit în peste 40 de ani de activitate, ar face un drum dublu de la Drăsliceni la Criuleni din ele.
Diana Maxim, conducătoarea corului ”Balada”, felicitând colegii, remarca că e greu să creezi un colectiv, dar și mai greu e să-l menții și că lucrătorii din cultură, de fapt au fost aleși de Dumnezeu să îndeplinească această nobilă misiune de a promova arta, frumosul .
Vicepreședintele Roman Onica, exprimând admirația pentru devotamentul, talentul omagiaților, regreta doar că puțini tineri vin să profeseze în domeniul culturii în satele raionului. Probabil acest gând îl împărtășesc și primarii, doar că niciunul nu a reușit să ajungă la eveniment.
Muzeografii, meșterii populari, conducătorii artistici, directorii căminelor culturale, pictorii, actorii din raionul Criuleni au temei de a fi apreciați și susținuți inclusiv material, căci deocamdată creația lor este valoarea cea mai vizibilă și reprezentativă la nivel local, național, dar și internațional.