CriuleniSocial

Decizia este, putem accesa granturi!

Consiliul Orăşenesc Criuleni a modificat Regulamentul de finanţare a microproiectelor de amenajare a teritoriului administrat de primăria oraşului Criuleni în partea de mărime a contribuţiei din partea bugetului primăriei. Astfel, dacă până la modificare, grupurile de cetăţeni activi care puneau la cale microproiecte, puteau cere de la consiliu un grant în mărime de la 5 la 10 mii de lei, atunci după modificarea votată la 23 martie, 2021, cetăţenii care se organizează să facă amenajări în mahalalele lor sau în curţile blocurilor pot aspira la un grant de la 1 mie la 20 de mii de lei.

Discuţii a trezit termenul de „valoare totală a grantului”, care a fost confundat cu valoarea totală a proiectului. Tatiana Canţîr, secretarul consiliului, a explicat că este corect „dacă cetăţenii au adunat 3 mii de lei pentru o lucrare anumi-
tă, primăria le poate acorda un grant de până la 6 mii de lei, însă valoarea grantului nu poate depăşi 20 de mii
de lei pentru un proiect”.
Destinaţia grantului a rămas aceeaşi, care a fost stabilită în 2016: proiecte de amenajare a fântânilor, izvoarelor, parcurilor mici, terenurilor de joacă, construcţii asamblate de înfrumusețare a răzoarelor, amenajarea terenurilor de agrement şi reparaţia porţiunilor de drum.

Consilierii au decis că în 2021 în bugetul primăriei va fi rezervată suma de 100 de mii de lei pentru susţinerea proiectelor cetăţenilor, iar câștigătorii vor avea obligaţia să le implementeze pe parcursul a două luni de la obţinerea finanţării.
Până acum, criulenenii au solicitat granturi pentru reparaţia porţiunilor de drum, pentru amenajarea terenurilor de joacă pentru copii, pentru reparaţia fântânilor. Un grup de ohrincenii au aplicat pentru un grant şi au amenajat un izvor, iar la Zolonceni tot la un teren de joacă pentru copii s-a muncit, doar că acesta a fost nefuncţional în scurt timp după instalare.

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button