Social

Dar din dar se face rai!

„Eugen Zavtoniev, din s. Doroțcaia raionul Dubăsari este un băiețel de 10 ani, elev în clasa a V-a la Liceul Teoretic Doroțcaia, căruia recent i s-a depistat leucemie acută limfoblastică. Totul a început cu dureri și inflamații a gâtului, și febră. După prima consultație la medicul de familie, acesta a propus să cheme ambulanța și să plecăm cu Eugen la Institutul Mamei și Copilului. Au urmat o serie de analize, cardiogramă, radiografie și spitalizarea în secția de reanimare. Aici mi-am dat seama că ceva se întâmplă … medicul ne-a spus că se presupune a fi leucemie, neînțelegând a accentuat “cancer la sânge” și atunci, s-a rupt pământul sub noi … Eugen nu înțelegea ce se întâmplă și ne tot întreba când merge acasă, tot ce puteam să fac era să acopăr frica lui cu mâna mea și să mă rog să nu fie adevărat. Următoarele zile am fost transferați la Institutul Oncologic și am început tratamentul. Inițial era bine însă peste 4 săptămâni ni s-a spus că, copilul nostru are nevoie de transplant de măduvă osoasă. Eugen este un băiețel educat, învăța bine la școală și activ în activități. Prietenos și frate de nădejde pentru surioara mai mică, mândria părinților. Un singur moment și viața i-a fost dată peste cap … Toată speranța o avem de a pleca în Italia pentru transplant, însă costurile sunt necunoscute pentru noi și mă sperie faptul că familia mea nu și le permite.
Vă rugăm mult să ne ajutați familia noastră, să-mi ajutați să-mi salvez băiețelul!
Știu că timpurile astăzi nu sunt dintre cele mai bune, dar mai știu că suntem oameni cu suflet mare, care vom adăuga picătură cu picătură ca să umplem paharul pentru a-i oferi șansa acestui COPIL MINUNAT la viață!!!”

Donează pentru Eugen aici> Un moment pentru viața lui Eugen

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button