CriuleniEst-CurierPolitic

Cum vor vota persoanele instituționalizate?

La alegerile din 24 februarie 2019 cetățenii cu drept de vot își vor putea exprima opțiunea la secția de votare unde sunt arondați din localitatea unde îşi au domiciliul sau reședința. Persoanele instituționalizate, cum sunt cei care se vor afla în aziluri, spitale, în armată și la penitenciare, vor putea vota la alegerile parlamentare fără restricții pentru candidații din circumscripția electorală națională, adică pentru deputații pe listele de partid, și la referendumul republican consultativ. Însă pentru alegerile în circumscripțiile electorale uninominale, aceste persoane vor putea vota doar dacă instituția unde sunt instituționalizați se află în perimetrul circumscripției electorale unde ei își au domiciliul/reședința.

La Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din Chișinău au viză de reședință 123 de persoane. În incinta Centrului este amenajat un spațiu special de votare pentru persoanele de aici. Lidia Tuleacov are 88 de ani și trăiește la acest Centru de 16 ani. Povestește că a participat la multe alegeri, este decisă să meargă și în acest an: „De când sunt la Centru, întotdeauna merg la votare în sala de aici, care este amenajată frumos, de alegeri cântă muzica, e ca la sărbătoare. Deja o să vedem cum va fi la alegerile din februarie…”. Bătrâna nu știe că la aceste alegeri se va vota după un sistem electoral mixt, dar crede că va veni cineva și-i va explica. Valeriu Zubco are 39 de ani și își amintește că a votat aici și la alegerile locale din vara trecută, și la alegerile prezidențiale din 2016, dar și la parlamentarele din 2014. „Avem televizoare și internet, avem acces la orice informații vrem, am auzit câte ceva despre noul sistem de vot, dar nu cunosc prea multe detalii”, spune bărbatul. Gheorghe Bejenari, directorul Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități, se va ocupa pentru prima dată de organizarea procesului de vot, deoarece a fost recent numit în funcția de director. El dă asigurări că persoanele instituționalizate la Centru vor putea vota liber în incinta instituției, iar pentru cei cu probleme locomotorii va fi solicitată urna mobilă de vot.

La 15 ianuarie 2019, Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat Hotărârea cu privire la particularitățile votării unor categorii de alegători la alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019, prin care a stabilit condițiile de vot pentru persoanele instituționalizate. Potrivit hotărârii CEC, „alegătorii cu drept de vot care în ziua votării se vor afla în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai, pot vota la alegerile parlamentare pentru candidații din circumscripția națională și la referendumul republican consultativ, iar dacă au domiciliul/reședința în aceeași circumscripție uninominală pot vota și pentru candidatul din circumscripția uninominală, fiind incluși în listele electorale suplimentare sau în listele pentru votarea la locul aflării, după caz. Prevederi similare vor fi aplicate în cazul militarilor în termen și al persoanelor deținute sau cele care se află în penitenciare. Condiții speciale de exercitare a dreptului la vot au fost stabilite și pentru studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate unde nu au înregistrare la domiciliu sau reședință.

Codul Electoral al Republicii Moldova stabilește căalegătorul poate fi înscris într-o singură listă electorală şi la o singură secție de votare. Listele electorale de bază se transmit de către CEC autorităților administrației publice locale/misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare cu cel puțin 22 de zile înainte de ziua alegerilor. Alegătorii pot solicita modificări în listele electorale CEC-ului sau biroului electoral cel târziu în ziua precedentă zilei alegerilor. Biroul electoral comunică imediat CEC modificările solicitate, cu anexarea actelor doveditoare: cererea şi declarația alegătorului, copia actelor de identitate.

Rodica Malic

Articolul se publică în cadrul proiectului „Campanie de informare şi educație electorală în regiuni privind alegerile parlamentare”, implementat de Asociația Presei Independente (API) și finanțat de Programul Mass-Media al Fundației Soros-Moldova. Opiniile exprimate țin de responsabilitatea API și pot să nu coincide cu poziția Fundației.

 

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button