Finanțe

Cu peste 700 mln lei au contribuit săptămâna trecută vameșii la bugetul de stat

Banii colectați sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.

În perioada 07 – 13 noiembrie 2022, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 700,23 milioane de lei, iar de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 28,7 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 19,6 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021- comunică  Serviciul Vamal al Republicii Moldova.

 La completarea acestei sume au contribuit și persoanele fizice care au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 18,0 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,6 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă. 

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 901 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 72 807 de traversări. 

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 47 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 246 mii de lei. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button