CulturalDivertismentSocial

Cronicara și martora schimbărilor sociale de la Zăicana

Patruzeci de ani a ținut pulsul satului în inima sa. A fost cronicara satului fiind secratară a primăriei Zăicana. Grație funcției, saluta nașterea pruncuților, binecuvânta tinerele cupluri, dorindu-le: ”Câte un gram de noroc”.

E vorba de Irina Arseni de la Zăicana, căreia mulți ii zic ”nana Irina” pentru că le-a fost și nașă de botez, la mai bine de o sută de copii.

Acum când trece în revistă cei patruzeci ani de activitate, doamna Irina Arseni își amintește cu drag de toți, chiar și de povara funcției.

Deși condițiile de muncă erau mai grele, citat: „Era mai multă responsabilitate, veneau mai multe controale de la CNA, prezentai rapoarte la Cancelaria de stat, trebuia să te deplasezi des chiar cu mașini de ocazie sau pe jos, oamenii erau mai deschiși. La alegeri scriam listele pentru 25 secții de votare, procesele verbale cu mâna. Era mult de lucru și parcă nu puteai sune: ”Nu fac, că s-a terminat ziua de muncă”. Când a apărut prima mașină de  dactilografiat în primărie era mare bucurie. Am învățat s-o folosim și devenise un atribut firesc. Calculatoarele acum au ușurat munca funcționarilor, însă nu au substituit atitudinea umană. Unde am putut – am ajutat. Parcă nu am trăit degeaba. Nu pot fi indiferentă față de cei care trebuie ajutați. Nu-mi pare rău că am lucrat atâția ani, că am adunat și am lăsat multe amintiri. Când am început lucru în primărie alergam fără să mă gândesc la  salariu.”- destăinuie fosta secretară. Lumea și acum îi solicită ajutorul, indiferent dacă o întâlnește pe stradă sau la biserică.

A preluat funcția de secretar de la Alexandru Boșcanean, care revenise de la război cu o dizabilitate. O vizita uneori și-i zicea: ”Irina, să știi că e greu să lucrezi cu oamenii, că nu toți te înteleg”.
Cu timpul avea să se convingă de adevărul acelor vorbe. ”Pe urmă am înțeles că sunt persoane și cu 12 fețe. Parcă
le faci bine, dar se întorc și văd numai rău”- zice calm Irina Arseni.
A trecut prin multe încercări și necazuri. De faptul că a fost discriminată financiar la angajare, vorbește zâmbind: ”Pentru că șeful secției de finanțe primea atunci 160 de ruble, nu puteam să primesc eu 168, cât se cuvenea la transferul în altă funcție, și au stabilit 150 ruble, oricum secretarii în sate aveau 80 de ruble pe lună.”

Când povestește de tatăl său decedat subit, la 54 ani, într-un accident, vocea nu-i ascunde suferința,
chiar dacă au trecut mulți ani de atunci. În 2 zile femeia robustă s-a topit că a trebuit să schimbe rochia
de la mărimea 54 la 48, devenise de nerecunoscut. Pierderea i-a afectat aspectul fizic, dar nu i-a știrbit din
responsabilitatea pentru atribuțiile de serviciu.
Era responsabilă și de evidența militară a tinerilor. Urca în mașina cu premilitari și îi însoțea la comisiile de
rigoare la Criuleni. Erau și alerte de la Comisariatul militar când trebuia să stea și noaptea cu militarii pe poligon. ”Eram foarte mândră că băieții din satul nostru erau înalți, bine făcuți, acum sunt mai piperniciți”.
A suferit când un flăcău din sat în ziua eliberării din Armată s-a reținut în unitate și a decedat într-un accident. Atunci a fost alături de familia lui și i-a ajutat să facă documentele de rigoare. De câte drumuri a trepătat pe jos nu mai ține cont. Își amintește printre altele că într-o zi s-a reținut cu dările de seamă mai mult la raion, iar transport spre sat nu mai era, astfel că a mers până la Hrușova și de acolo pe deal în sus a luat-o spre Zăicana. Între timp începuse o ploaie și peste o habă de vreme a dat și peste o haită de câini. A intrat în casă pe la
ora 23, udă și speriată, dar bucuroasă că a ajuns la copilașii săi.
Câte festivități locale a organizat, câte cuptoare de plăcinte a copt pentru instruirile, seminarele care se organizau în localitate, nu mai ține minte. Au fost multe, dar cea mai memorabilă a fost ceremonia de înmânare a Titlurilor de proprietate funciară din cadrul Programului ”Pământ”, cu participarea Ambasadorului SUA, oficialiilor de rang național. Atunci toți radiau de bucurie.
Dacă ar fi să întoarcă roata vremii nu ar schimba nimic: omenia și bunăcuviința au fost și rămân mereu în vogă.  Poate ar fi mai puțin severă cu copiii săi. Cu nepoții e mai indulgentă, căci așa e de când este lumea. Își amintește și de socrii săi, care venind de la o nuntă, s-au furișat în camera nepoților ce dormeau și le-au pus lângă căpătâi bomboane, pe timpurile celea foarte deficitare… Atunci tânăra Irina i-a zis soțului, crezând că nu o aude nimeni: ”Oare pe cine iubește mai tare mama, pe copii noștri sau ai nănașei?”. Soacra însă a auzit-o și i-a replicat: ”Să dea
Domnul să ajungi la nepoți și să vezi că ei sunt mai scumpi decât copiii”. Acum afirmă că avea dreptate soacra cu care a trăit într-o curte mulți ani de zile și căreia îi purta un respect special.

Irina Arseni, după 40 de ani de muncă în primărie, se alină cu florile din grădină, cărora le poartă de grijă.

De când s-a retras din viața publică are mai multă grijă de florile, care se rânduiesc în grădina ei pornind de
la viorele, ghiocei, lalele, gheorghine și terminând toamna cu crizanteme și dumitrițe. De ar avea sănătate, că
treburi în gospodărie găsește mereu.
Pentru că Irina Arseni este, după cum o știe satul și o caracterizează și actuala secretară a Primăriei Zăicana,
Iuliana Anghelici: ”O femeie cu o experiență deosebită, puternică, curajoasă, credincioasă, receptivă, bună familistă care a lucrat pentru sat și pentru oameni”.
– Nu mai scrie despre mine – îmi zise la despărțire. – Așa-i viața cu greutăți, cum este, dar totuna e frumoasă, e bună.
Nu am ascultat-o pentru că modestia este caracteristică oamenilor de valoare, iar Irina Arseni, face parte din această categorie și, volens-nolens, dar prin activitatea sa a devenit parte a patrimoniului spiritual al unei localități, și e de datoria noastră să ținem cât mai departe praful uitării de ei, cât mai sunt cu noi fizic.

Elena Chiriac

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button