EducaţieEst-CurierSocial

Compensaţia anuală pentru cadrele didactice creşte până la 4 mii de lei

Cadrele didactice și de conducere din instituțiile de învățământ general vor primi compensații majorate, începând cu anul 2022. Guvernul a aprobat astăzi creșterea cuantumului compensației de la 2000 lei la 4000 lei pentru un an de studii.

Compensațiile pentru personalul didactic sunt prevăzute pentru procurarea de suporturi didactice (dicționare, crestomații, reviste de specialitate, auxiliare didactice, literatură artistică); a tehnicii de calcul (calculator/laptop/tabletă, componente PC, periferice PC, software pentru PC), a produselor software, a consumabilelor pentru calculatoare, pentru servicii de Internet, dar și pentru produse de birotică și papetărie.

Compensațiile vor fi acordate pentru toate cadrele didactice care activează în învățământul general public, inclusiv pentru cadrele de conducere care desfășoară activitate didactică.

Majorarea cuantumului compensației de la 2000 de lei la 4000 de lei este un angajament al Guvernului, asumat în Programul de guvernare, în acest scop fiind prevăzute circa 172 mil. lei. De aceste compensații vor beneficia peste 43000 de cadre didactice titulare și de conducere.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Educației și Cercetării și are scopul de a sprijini formarea profesională continuă și a asigura creșterea calității procesului de predare-învățare-evaluare, precum şi implementarea eficientă a TIC în educație, dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice etc., anunţă ministerul. 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button