Codul personal al comerciaților nu va mai apărea pe bonurile fiscale, din luna iulie 2026

Est-CurierAutor
04.05.2026Data
visibility175

Distribuie
Serviciul Fiscal de Stat informează despre intrarea în vigoare, la data de 30 aprilie 2026, a Legii nr. 54/2026 pentru modificarea Codului fiscal, prin care au fost efectuate modificări ce vizează persoanele fizice rezidente ce desfășoară activități independente în domeniul comerțului, cunoscute drept comercianți independenți.
Conform noilor prevederi, comercianților independenți li se va atribui un număr de identificare de stat (IDNO), astfel încât numărul de identificare personal să nu mai fie printat pe bonul fiscal, așa cum a fost semanalt anterior. SFS consideră că astfel se va atinge scopul de a asigura o evidență fiscală mai clară și o mai bună protejare a datelor cu caracter personal ale contribuabililor.
Modificările se aplică exclusiv persoanelor fizice care desfășoară activitate independentă în domeniul comerțului și nu vizează alte categorii de persoane care desfășoară activitate de întreprinzător și dețin deja IDNO.
Modificarea dată nu obligă comercianții deja înregistrați la Serviciul Fiscal de Stat să întreprindă acțiuni suplimentare, deoarece autoritatea fiscală, în comun cu Agenția Servicii Publice, va asigura transmiterea informațiilor necesare pentru atribuirea IDNO-ului din oficiu.
Conform noilor prevederi, comercianții independenți înregistrați la Serviciul Fiscal de Stat până la data de 1 iulie 2026 vor fi luați în evidență de către Agenția Servicii Publice în Registrul de stat al unităților de drept, iar IDNO-ul le va fi atribuit din oficiu până la data de 10 iulie 2026.
După recepționarea numărului de identificare de stat atribuit comerciantului independent, Serviciul Fiscal de Stat va transmite confirmarea privind luarea în evidență fiscală în calitate de comerciant independent.
Ulterior, comercianții independenți vor putea reînregistra echipamentele de casă și control în baza IDNO-ului atribuit.
Serviciul Fiscal de Stat precizează că aceste modificări nu afectează statutul, regimul de activitate sau modul de înregistrare al freelancerilor ori al altor persoane care desfășoară activitate de întreprinzător și dețin deja IDNO.
Principalul motiv al acestei modificări a Codului Fiscal a fost Protecția Datelor Personale și corespunderea documentului fiscal emis de casa de marcat GDPR-ului (directivei europene privind protecția datelor cu caracter personal). Până în prezent, utilizarea caselor de marcat expune datele personale ale micilor comercianți, ceea ce a generat riscuri de securitate și confidențialitate.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri




