Alegeri locale

Centru de apel pentru informarea cetățenilor va funcționa și după alegeri

Cetățenii cu drept de vot pot solicita informații despre organizarea alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, apelând Centrul de Apel, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101. Centrul va funcționa până pe 21 noiembrie 2023.

Astfel, alegătorii pot afla date cu privire la arondarea la secții de votare, procedura de vot, actele în baza cărora pot vota, informații privind domiciliul sau reședința într-o unitate teritorial- administrativă, etc.

Totodată, în perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda asistența necesară persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităților publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare și actualizare a Registrului de stat al alegătorilor.

Atenționăm că, prin intermediul Centrului de Apel, nu pot fi depuse contestații.

Linia de informare a Centrului de Apel va funcționa de luni până vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar în perioada 5-7 și 19-21 noiembrie 2023 programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.

Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button