Cultural

CEI DOI la Criuleni

Pe data de 10 februarie 2023, la ora 16:00, în Casa de Cultură și Tineret „Grigore Sîrbu”, Teatrul MADE a adus spectacolul „CEI DOI”, după piesa „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, în regia lui Ianoș Petrașcu. Acest spectacol face parte dintr-un proiect de incluziune socială a refugiaților ucraineni și a fost realizat în parteneriat cu Caritas Cehia și cu suportul financiar al Uniunii Europene.

Teatrul M.A.D.E. se descifrează ca: Mișcare, Artă, Dans și Emoţie. Fondatorii Teatrului au renunțat la expresia verbală și abordează o stilistică nouă și revoluționară pentru Republica Moldova, care implică mișcarea, dansul și expresia corporală. Instrumentul de bază în montările teatrului este corpul actorului, care poate transmite mesaje și stări dincolo de limbă și vârstă. Această abordare distruge barierele lingvistice și face arta mai accesibilă, anume prin esențializarea mesajului pe care vrea să-l transmită.

Montarea abordează tema unei societăți în care oamenii doar cred că sunt diferiți, în baza unor criterii cu totul neînsemnate și chiar false, ca până la urmă să descopere cât de similari sunt în iubire, în durere și în năzuința pentru pace. Acest spectacol are o formă coregrafică, actorii exprimă mesajul, emoțiile și istoria în scenă prin dans și mișcare corporală, ceea ce șterge bariera lingvistică, și face același adevăr să fie la fel de clar și explicit pentru oricine vede acest spectacol. Actorii au transmis multă emoție și au fost cât se poate de implicați în rolurile pe care le-au înfățișat. Simbolurile abordate vorbesc în contrast despre luptă și iubire, despre dorința de a salva pe cel drag și de a te sacrifica în numele unei comunități care știe să trăiască în armonie și care face eforturi pentru a construi, nu pentru a distruge.

Tragedia despre Romeo și Julieta e una care există de patru secole, dar rămâne la fel de actuală. Regizorul alege să abordeze piesa punând accentele diferit și are curajul să intervină în subiect, doar pentru a o aduce mai aproape de secolul XXI. În acest sens, Ianoș Petrașcu a colaborat cu o echipă extinsă de creație pentru a aduce în scenă nu doar coregrafia propusă, dar și scenografia, grafica, costumele și simbolurile care au fost atât de apreciate de spectatori. De remarcat este grafica video, realizată de Victor Stăvilă, în colaborare cu Natalia Silina, care semnează scenografia și costumele precum și imaginile foto, care au constituit elemente din fundalul grafic, acestea fiind parte a colecției fotografului spaniol Valentin Gonzalez. Pe de o parte stilistica acestor imagini au oferit spectacolului elementul modern, care îl completează, dar pe de altă parte, aceste figuri pot servi și drept cheie de interpretare a mesajului spectacolului.

Publicul care a fost prezent la acest la spectacol s-a simțit deopotrivă compleșit și emoționat de cele văzute. Spectatorii, mai ales cei din rândurile refugiaților ucraineni, au perceput în mod acut problema discutată, actualitatea ei și s-au simțit auziți și reprezentați în scenă de un spectacol care a transmis câte ceva din gândurile, fricile, îndoielile și suferințele lor. A te regăsi într-un produs artistic înseamnă a fi capabil să împarți propriile emoții cu cei din jur și prin aceasta credem că acest proiect a fost important în comunitate. Conștientizarea că împreună, ca societate, putem fi mai buni, mai uniți și mai fericiți a adus multă speranță și bucurie în inimile publicului, dar și a organizatorilor.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button