Politic

Ce s-a discutat la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS)

Sarcinile stabilite în ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 11 noiembrie 2024 au fost discutate și în cadrul ședinței din 20 ianuarie 2025. Scopul principal al ședinței a fost evaluarea progreselor în combaterea corupției politice și electorale.

Președinta Maia Sandu a subliniat că corupția politică rămâne una dintre cele mai mari amenințări la adresa democrației din Republica Moldova, iar evenimentele de anul trecut, din cadrul referendumului pentru integrarea europeană, au scos în evidență vulnerabilitățile noastre în fața încercărilor de a influența voința cetățenilor.

Pentru prea mult timp, corupția politică a fost ignorată, iar în unele cazuri chiar tolerată. Această situație a permis grupurilor criminale organizate să implice tot mai mulți oameni în acțiunile de subminarea securității naționale”, a declarat șefa statului.

În cadrul ședinței,conform comunicatului de presă, au fost prezentate progresele realizate în urma recomandărilor anterioare ale CSS:

a) Centrul Național Anticorupție (CNA) a emis decizii de aplicare a sancțiunilor contravenționale în valoare de 10,8 milioane lei și a inițiat 30 de cauze penale, dintre care patru au fost înaintate instanței. De asemenea, CNA a identificat 57 de persoane implicate în distribuirea resurselor financiare ilegale, parte a unui grup criminal condus de Ilan Șhor, condamnat definitiv pentru frauda bancară;

b) Parlamentul a votat în prima lectură o serie de amendamente legislative menite să ofere instrumente mai eficiente și rapide pentru combaterea corupției politice. Acestea urmează a fi aprobate în a doua lectură în urma îmbunătățirilor aduse în procesul de consultări publice.

În același timp, Președinta Maia Sandu a solicitat măsuri suplimentare pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale. Astfel, Consiliul Suprem de Securitate a stabilit o două recomandări prioritare:

  1. Consolidarea arhitecturii instituționale a organelor responsabile de combatere a corupției.

  2. Consolidarea cadrului legal pentru sancționarea mai dură a actorilor implicați în corupția politică și cea electorală, prin inițiative legislative comune ale Ministerului Afacerilor Interne și Centrului Național Anticorupție.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button