Ce beneficii aduce summitul Moldova-UE. Explicațiile BIE (doc)

Est-CurierAutor
23.06.2026Data
visibility39

Distribuie
Biroul pentru Integrare Europeană explică care sunt efectele celui de-al doilea Summit Republica Moldova - Uniunea Europeană, din 22 iunie 2026.
Ca urmare a lucrărilor celui de-al doilea Summit Republica Moldova - Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles, luni, 22 iunie, 2026, părțile participante au adoptat o declarație comună, în care a fost reconfirmat sprijinul deplin al Uniunii Europene pentru parcursul european al Moldovei și faptul că viitorul Moldovei și al cetățenilor săi este în UE.
„UE salută progresele realizate de Moldova pe agenda europeană, deschiderea negocierilor pentru Clusterul 1 „Valori Fundamentale” și susține continuarea avansării negocierilor în baza meritelor. Este o recunoaștere a efortului depus de instituțiile statului și de cetățenii care susțin transformarea europeană a țării”, a spus Cristina Gherasimov, șefa Biroului pentru Integrare Europeană.
În urma summitului, Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, au semnat un nou Acord-cadru de cooperare în domeniul cercetării și inovării. Totodată, colaborarea cu Uniunea Europeană va contribui la crearea unui cluster MedTech în Republica Moldova și va sprijini integrarea mai profundă a sectorului automotive în lanțurile industriale europene.
„Aceste inițiative înseamnă mai multe investiții, locuri de muncă mai bine plătite, oportunități pentru tineri, cercetători și antreprenori, precum și o economie tot mai conectată la piața europeană”, a menționat viceprim-ministra Gherasimov.
De asemenea, Summitul, reconfirmă, angajamentul comun pentru integrarea graduală a Republicii Moldova în piața unică europeană, consolidarea securității energetice și digitale, dezvoltarea infrastructurii, întărirea rezilienței democratice și a securității țării.
Declarațiile comune în urma celui de-al doilea Summit Republica Moldova – UE pot fi văzute integral în documentul atașat la comunicatul BIE:
picture_as_pdfdeclaratiile-comune-summitul-moldova-ue-1-0.pdf
Deschide separat open_in_new
Foto: BIE. Delegația RM la Bruxelles
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri
Citește și alte articole

Rezultatul electoralei din 2025 schimbă conducerea Partidului Politic „Mișcarea Respect Moldova”

Un val propagandistic despre „demontarea autonomiei” găgăuze, în atenția jurnaliștilor de la proiectul Stop Fals





