Divertisment

Câtă Agheasmă Mare luăm și ce facem cu ea după

În zilele de 18-19 ianuarie, sărbătorind Botezul Mântuitorului, în or Criuleni vor fi sfințite izvoarele. La fel se procedează în fiecare comunitate ortodoxă ce onorează pe stil vechi Botezul Domnului.  Practica din anii precedenți demonstrează că lume multă vine la biserici chiar cu căldările să-și facă rezerve de Aghiasmă Mare. Am solicitat părerea clericilor despre ce este Aghiasma, cum se păstrează și când se folosește.

„Aghiasmă” provine din termenul grecesc αγιάσμα, care denumește atât „apa sfințită”, cât și slujba propriu-zisă de sfinţire a ei, care se săvârșește doar de Bobotează. Îi spunem „Aghiasmă Mare” deoarece apa de la Bobotează are o putere deosebită, fiind sfințită  în  ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a sfințit apele, prin botezul Său în apa Iordanului.

În această zi, după o rânduială specială, preotul se roagă astfel, chemând Harul Sfântului Duh peste apa curată care stă în fața lui: Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți cei ce se vor stropi și vor gusta dintr-însa să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.

Din Aghiasma Mare vom gusta timp de opt zile, în fiecare dimineață, înainte de a lua Anafora și de a consuma orice alt aliment. De ce? Pentru că nimic nu este mai important decât această hrană spirituală care poate, să cureţe sufletele şi trupurile, spre vindecarea tuturor patimilor noastre.

Cum și unde păstrăm Aghiasma Mare?

Aghiasma Mare se păstrează în vase curate – recomandat să fie din sticlă – așezate la loc de cinste, care nu au mai fost folosite pentru păstrarea altor lichide.

Nu vom pune sticla sau vasul cu Aghiasmă Mare pe vreun raft din beci, printre zarzavaturi sau murături, ci într-un loc de cinste din casa în care locuim, lângă Sfânta Cruce, lângă o icoană și o candelă, pe care dacă n-o ținem aprinsă mereu, bine ar fi să o aprindem măcar duminica și în sărbătorile din timpul săptămânii.

După 19 ianuarie doar credincioșii ce primesc binecuvântare de la preotul duhovnic pot consuma Aghiasma Mare păstrată în condițiile de mai sus la vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferințe, si în special atunci când sunt opriți de la Sfânta Împărtășanie. De asemenea, creștinii își pot stropi casele la vreme de încercări sau ispite grele.

Agheasma Mare este folosită în cadrul sfințirii sfintelor locașuri, a clopotelor, troițelor, a vaselor și a veșmintelor bisericești, a Sfântului Mir, dar și la Taina Sfântului Botez.

Ce facem cu Agiasma Mare din anii trecuți?

După cum știm, Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, dacă o păstrăm în vase curate, etichetate cu anul în care am luat-o.

Dacă nu putem păstra Aghiasma Mare, rămasă din anii precedenți, nu o vom arunca la întâmplare, în orice loc, lavoar, coșul de gunoi, acolo unde sunt adunate resturi din bucătărie și din întreaga gospodărie. Pentru a nu fi întinată, cel mai potrivit ar fi ca Aghiasma Mare să fie vărsată într-un izvor curat, fie să fie turnată la rădăcina unui pom sau în vazonul cu flori.

De luat aminte că, purtând în sine darurile minunate ale Duhului Sfânt, Aghiasma Mare trebuie tratată cu evlavie, ar acest lucru înseamnă să o ferim de orice loc și spațiu întinat sau pângărit în vreun fel.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button