IncidentePoliţie

Caracatița criuleneană a mai pierdut un segment

Patru bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 24 și 43 de ani, originari mun.Chişinău şi r.Criuleni au fost reținuți pentru trafic de droguri.
Ofițerii Direcției Investigații „Centru” ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Direcţiei generale urmărire penală a IGP și procurorii PCCOCS, au destructurat activitatea ilicită a unui grup infracțional specializat în introducerea prin contrabandă în Republica Moldova și comercializarea ulterioară a drogurilor sintetice de tip PVP în proporții deosebit de mari, inclusiv prin intermediul magazinelor on-line.

Valoarea drogurilor sechestrate depășește suma de 1.000.000 de lei, un gram de PVP (sare/соль) fiind vândut consumatorilor cu prețul de 800 de lei.
În rezultatul măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au identificat membrii
grupării infracționale, patru bărbați și o femeie cu vârste cuprinse între 24 și 43 de ani, originari mun. Chișinău și r. Criuleni.

În cadrul procesului de documentare, au fost efectuate achiziții de control, unde s-a constatat că membrii grupului introduceau drogurile din Ucraina și ulterior le comercializau pe teritoriul țării, inclusiv prin intermediul magazinelor on-line. Astfel, la sfârșitul lunii martie, în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse, polițiștii au stabilit că unii membri ai grupării intenționează să se deplaseze în regiunea Odessa de unde să introducă în Republica Moldova droguri de tip PVP.

La revenirea în țară, fiind stopat automobilul cu care se deplasau, polițiștii au reținuți trei membri ai grupului infracțional. În rezultatul perchezițiilor corporale și a automobilului, au fost depistate pachete din polimer de diferite dimensiuni cu substanţă solidă. Ulterior au mai fost identificate alte două persoane, cărora le erau destinate o parte din droguri. În urma perchezițiilor corporale efectuate, cât și în automobilele și la domiciliile membrilor grupării, polițiștii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP cu masa totală de aproximativ 1,5 kg, telefoane mobile, pachețele de tip Zip-lock care urmau să fie utilizate pentru ambalarea drogurilor, cântare electronice la scara mică și aparate artizanale pentru consumul drogurilor.
În cazul în care le va fi demonstrată vina, aceștia riscă de la 7 la 15 ani de detenție.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button