Capturi ilegale cu specii protejate pe lacul de acumulare Dubăsari în plină prohibiție

Est-CurierAutor
14.05.2026Data
visibility302

Distribuie
Inspectorii de mediu au constatat prejudicii de peste 300 de mii de lei în urma unor acțiuni de combatere a braconajului piscicol desfășurate pe lacul de acumulare Dubăsari, în perioada de prohibiție.
Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, controalele au avut loc în noaptea de 11 spre 12 mai 2026, pe sectorul dintre localitățile Lalova și Molovata. Acțiunea a fost realizată de inspectorii Direcției control resurse cinegetice și piscicole, în două grupe operative.
În urma verificărilor, șase persoane au fost depistate în flagrant în timp ce pescuiau ilegal cu plase monofilament, unelte interzise de legislație. Pe numele a cinci dintre acestea au fost întocmite procese-verbale contravenționale, iar amenzile aplicate se ridică la 3 000 de lei.
Inspectorii au estimat prejudiciul cauzat resurselor biologice acvatice, în aceste cazuri, la 14 165 de lei. Totodată, au fost ridicate cinci plase folosite la comiterea contravențiilor, iar alte zece plase instalate clandestin de persoane necunoscute au fost scoase din apă.
Un caz mai grav a fost documentat în dimineața zilei de 12 mai, în jurul orei 04:00. Un tânăr de 23 de ani din Molovata Nouă a fost depistat după ce ar fi capturat ilegal 46 de exemplare de pește, folosind trei plase de pescuit.
Printre capturi se aflau 18 exemplare de Babușcă pontică, cunoscută și ca Vîrezub, specie rară și protejată, inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Potrivit estimărilor inspectorilor, prejudiciul cauzat în acest caz depășește 300 de mii de lei.
Din cauza valorii prejudiciului și a faptului că persoana vizată nu s-ar afla la prima abatere de la legislația de mediu, materialele acumulate urmează să fie transmise organelor de urmărire penală. Printre corpurile delicte se numără barca cu motor și uneltele de pescuit utilizate.
Conform Codului penal, pescuitul ilegal care provoacă daune în proporții considerabile sau este comis cu unelte interzise se pedepsește cu amendă de la 10 000 la 35 000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la un an.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






