Dumitru Udrea,secretarul general al Guvernului RM în interviul acordat pentru calm.md a declarat că liniile de finanțare pentru centrele de plasament a refugiaților deja sunt deschise, urmează a fi compensate măcar o parte din cheltuielile suportate, inclusiv cele de până la deschiderea oficială a acestor centre de plasament, în funcție de documentele justificative prezentate Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Cât privește ajutorul promis refugiaților cazați în afara centrelor și familiilor care le găzduiesc , secretarul general al Guvernului RM a explicat:
– Există două programe financiare susținute de către organizațiile internaționale. Este vorba despre Agenția ONU pentru Refugiați care implementează programul de asistență financiară pentru refugiați. Vorbim despre un suport financiar acordat refugiaților pe parcursul unei perioade de timp, astfel încât aceștia să-și poată procura cele necesare. Și familiile gazdă sunt susținute financiar.
Este vorba despre Programul Alimentar Mondial care oferă un suport unic în valoare de 3500 de lei familiilor care au primit într-o perioadă de șapte zile cel puțin doi refugiați. În afară de partea financiară, există un alt mecanism ce prevede solicitarea de bunuri.
Prin intermediul platformei online, primarii pot face comandă de bunurile necesare refugiaților.
O altă modalitate de a obține lucrurile de primă necesitate și alimente este de a expedia o cerere Ministerului Muncii și Protecției Sociale și, în funcție de necesități și stocurile disponibile în depozit, primăriile vor primi cele necesare pentru refugiați. Noi am identificat posibilitatea ca partenerii externi să suporte costurile de trasnportare a acetor produse. Trebuie să menționăm că astăzi avem un singur depozit, la Vatra. Discutăm cu organizațiile internaționale pentru a fi creată posibilitatea de a deschide depozite regionale, mai aproape de fiecare primărie, cel puțin unul la nord și altul la sud.
- Aceste programe sunt gestionate fără ca Guvernul să poată interveni. Agenția ONU pentru Refugiați și Programul Alimentar Mondial se ghidează de un anumit mecanism aplicat și în alte țări. Cunoaștem că în unele cazuri durează ceva timp până banii ajung la destinatari și chiar zilele trecute am avut o ședință de lucru cu reprezentanții acestor două programe de asistență pentru a înțelege care sunt impedimentele. Din câte ni s-a explicat, problema cea mai mare constă în lipsa de operatori pentru a procesa toată această informație. Sperăm că în cel mai scurt timp va fi implementată partea ce vizează activitatea echipelor mobile și va fi identificat numărul necesar de operatori pentru a procesa toate aceste cereri. La moment, sunt circa 20 000 de aplicații primite de finanțatori. Sper că în cel mai scurt timp refugiații, dar și familiile care i-au găzduit vor intra în posesia acestor bani.- a mai spus secretarul al Guvernului RM.