Est-CurierSportiv

Cupa raionului Criuleni se va disputa duminică, 17 octombrie

Duminică, 17 octombrie, începând cu ora 12.00, pe stadionul din or. Criuleni se va desfășura 
Finala Cupei raionului Criuleni la Fotbal, ediția 2021 între echipa ”Olimpic” Pașcani și ”Tiras”,
Criuleni. 

Vitalie Onica, președintele Asociației Raionale de Fotbal Criuleni, făcând o evaluare a
competițiilor, a remarcat că asupra calității jocului și-a lăsat amprenta nu numai pandemia,
ci și migrația intensă a tinerilor.
”Am fost nevoiți, pentru a asigura continuitatea campionatului, să acceptăm legitimarea fotbaliștilor chiar înainte de meci, lucru inadmisibil până acum. Unele echipe și-au schimbat, din cauza migrației, de vreo câteva ori componența. Pleacă tinerii și nu avem altă soluție decât să ne conformăm situației”,
spunea Onica.
Tot duminică, după meci, vor fi înmânate diplome, trofee participanților și învingătorilor
Campionatului raional de fotbal, ediția 2021.

Până atunci, ultimul meci din cadrul campionatului raionului Criuleni la fotbal, la 3 octombrie 2021, a definitivat și ultimul clasament, potrivit ARF Criuleni: 

 

E. Chiriac

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button