Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat cod galben de instabilitate atmosferică, pe întreg teritoriul țării, începând de sâmbătă, 5 octombrie, ora 18:00 până luni, 7 octombrie, ora 12:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat se prevăd ploi însoțite de descărcări electrice, pe arii extinse periodic averse puternice (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-49 l/m2 ).
Izolat se prevăd intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, informațiile vor fi actualizate pe parcurs.
Codul GALBEN înseamnă: Condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.