Est-CurierSănătateSocial

Au fost vaccinaţi beneficiarii din centrele de plasament

24 din 27 de beneficiari ai Centrului pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi „A. Grajdian” din or. Criuleni au compeltat rândurile celor vaccinaţi împotriva Covid-19.
Potrivit directoarei Centrului, doi beneficiari au contraindicaţii medicale, iar al treilea a refuzat vaccinarea. Angajaţii centrului au fost imunizaţi mai devreme, dar numai acei care au acceptat.
Informarea despre vaccinare şi-a asumat-o şefa Centrului, Tatiana Neculai, care ne-a spus că bătrânilor le-a fost
administrată prima doză de AstraZeneca, a doua urmând a fi injectată în luna iunie, peste două luni după prima. „Eu
le-am spus că vreau tare mult ca ei să trăiască! O beneficiară chiar sâmbătă şi-a piedut sora de 72 de ani, mai tânără decât ea cu 12 ani, din cauza Covid. Aceste exemple dramatice îi pun pe gânduri pe bătrânii noştri” – a spus şefa centrului.

Supravegherea batrânilor post vaccinare i-a revenit medicului de familie Tatiana Noviţchi. Contactată de Est-Curier, dna Noviţchi ne-a comunicat că bătrânii au fost examinaţi înainte de vaccinare, li s-a luat temperatura, tensiunea. „Luni au fost vaccinaţi şi beneficiarii centrului Concordia de la Dubăsarii Vechi. Unii au manifestat reacţii adverse, precum febra sau diareea, care, însă, au dispărut a doua zi. Conform protocolului, reacţiile adverse pot fi febra de până la 37-38 de grade, dureri musculare, cefalee. Oamenii în etate din sate vor fi vaccinaţi în următoarea etapă. Am discutat cu mai mulţi dintre locuitorii de pe sector şi mulţi mă întreabă, când îi chemăm la vaccin. Eu sper că noi vom atinge cât mai
curând acel prag de imunizare colectivă, de 70%, care ne va permite să oprim epidemia”, a adăugat Tatiana Noviţchi,
medic de familie, CS Criuleni.
S. Cernov

Imagine: mătuşa Dunea a primit prima doză

Fotografie: mătuşa Dunea şi-a luat prima doză.

Citește mai mult

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button