Justiţie

Au exersat cum să evite capcanele

Colaboratorii Judecătoriei Criuleni au fost antrenați recent într-un atelier de lucru cu genericul: ”Integritatea: ca precondiție pentru prevenirea riscurilor de corupție” Sorin Popescu, directorul Agenției de administrare a Instanțelor Judecătorești le-a vorbit și despre procedura de vetting și modificările cadrului legal privind cariera judecătorilor, precum și despre etica și deontologia profesională a angajaților din instanțele judiciare și ale judecătorilor.

Ion Pruteanu, șef al direcției educație Anticorupție, CNA le-a amintit despre regimul juridic al cadourilor, etapele evaluării, autorizări, și realizarea testării integrității profesionale. Ada Șimon, șefa direcției gestionarea cererilor, Oficiul Avocatului Poporului a informat despre mecanismul de protecție al avertizorilor de integritate. A fost o activitate necesară pentru toate judecătoriile care țin să devină ”Instanțe Model”

De altfel, după cum spunea Veaceslav Suciu, președintele Judecătoriei Criuleni, instituția pe care o reprezintă dispune de potențial uman și tehnic pentru a face fașă acestui calificativ, dar nu are sediul adecvat necesităților.  Un ”Palat al Justiției” în Zona de Securitate ar crea condiții mai bune de muncă pentru judecători, dar și pentru cetățenilor din raioanele Criuleni și Dubăsari care apelează la instanță. 

– Ne instruim, facem schimb de experiență că dorim să avem rezultate  și anchetele demarate să aibă finalitate – spunea Veaceslav Suciu.

– De fapt aceste ateliere sunt un schimb de bune practici, ca să încercăm să ne ajutăm reciproc, căci facem un lucru comun. Sunt politici care se referă la toate entitățile,fie judecătorie, poliție, medicină, învățământ,etc. Standardele trebuie aplicate. Facem și evaluări în teritoriu, identificăm greșelile sau motivele de ce ele nu se implementează. Comunicăm unde sunt metodologii, registre, plus platforma unde pot studia online și obține și un certificat de confirmare. Am exersat și aplicaţia „reLAWed”, care oferă posibilități persoanelor să se implice în procesul de perfecționare a cadrului legal, să ia atitudine, să identifice și să notifice/comunice actele normative deficiente,  sau interpretabile și care au generat sau pot genera acte de corupție, abuzuri sau alte ilegalități. Avem nevoie de colaborare reciprocă, căci și rezultatul  activității instituției noastre depinde de hotărârea instanței Ion Pruteanu, șef al direcției educație Anticorupție, CNA

–  Aplicația „reLAWed”  e și pentru alte categorii de cetățeni, căci prin intermediul ei   persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate, au posibilitatea să raporteze, inclusiv anonim, actul normativ, prevederile neclare, interpretabile și/sau conflictuale, deficiențele normative și vulnerabilitățile de ordin legal – a  adăugat și Olga Țîgănaș, tot de la CNA.

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button