Asfalt în loc de prundiș pe două drumuri regionale din r. Criuleni și Dubăsari

Est-CurierAutor
05.09.2024Data
visibility13
Imagine
Distribuie
Administrația de Stat a drumurilor a anunţat licitaţii pentru reabilitarea a 12 drumuri regionale din Moldova care mai au carosabil doar din pietriş. În lista respectivă se regăsesc și sectoare din raioanele Criuleni și Dubăsari pentru care se dorește o proiectare nouă, cu terasament, declivităţi corecte, scurgeri pluviale funcționale şi elemente de siguranţă rutieră. E …

Administrația de Stat a drumurilor  a anunţat licitaţii pentru reabilitarea a 12  drumuri regionale din Moldova care mai au carosabil doar din pietriş.  În lista respectivă se regăsesc și  sectoare din raioanele Criuleni și Dubăsari pentru care  se dorește o proiectare nouă, cu terasament, declivităţi corecte, scurgeri pluviale funcționale şi elemente de siguranţă rutieră.

 E vorba de lucrări de reparație a îmbrăcămintei rutiere a drumului G68 R20 – Orhei – Susleni – Ustia – Criuleni km 25,30-26,37, amplasat teritorial în raionul Dubăsari. Conform caietului de sarcini publicat pe achiziții md pentru cele 18 criterii de executare a lucrărilor pe o porțiune de 1248 metri lineari se planifică un deviz inițial de 4 775 700 lei. 

 Lucrările de reparație a îmbrăcămintei rutiere a drumului G72 R6 – Brănești – Criuleni km 12,27-15,30, amplasat teritorial în raionul Criuleni pe o porțiune de 3030 metri lineari ar putea costa până la 13 248 300 MDL . 

Întreprinderile interesate de executarea acestor lucrări mai au la dispoziție zece zile pentru prezentarea ofertelor. Prețul cel mai mic este criteriul principal de selectare a prestatorului de servicii, ca din economii să poată fi asanate și alte porțiuni de drumuri regionale.

Costurile acestor lucrări sunt acoperite din fondul rutier. 

Publicitate
Recomandate de la parteneri

Citește și alte articole