CriuleniEducaţie

„Art-Mărțișor” a unit profesorii și elevii într-un proces comun de creație

Ediția a II-a a festivalului ”Art-Mărțișor” la Criuleni

Colaborarea dintre Școala de Arte Criuleni și Academia de Muzica, Teatru și Arte Plastice(Facultatea Arte Plastice și Desing; Catedra Culturologie) din Moldova  a generat un festival, care permite adolescenților să capete deprinderi noi. Recent la Criuleni s-a desfășurat ediția a doua a festivalului internațional ”Art-Mărțișor” în cadrul căreia s-a adus un omagiu multilateral acestui simbol al primăverii. Pe lângă expozițiile de mărțișoare prezentate de Biblioteca Publică ”Tamara Isac”, Muzeul de Istorie din Criuleni, Școlile de Arte din Bălăbănești și Dubăsarii Vechi au răsunat și creațiile oratorice, muzicale ale elevilor.

Muzeograful Andrei Prohin a prezentat o amplă informație despre colecția de mărțișoare de la Muzeul de istorie și etnografie din Moldova. Aceasta include peste 4500 mărțișoare, unele-dăruite, altele – confecționate în cadrul atelierelor de creație organizate cu participarea meșterilor populari, inclusiv a Nataliei Cangea. ”Oamenii care le-au dăruit intră în istorie. Cel mai vechi mărțișor are 50 de ani”- spunea muzeograful Andrei Prohin.

Ca să facă un pas spre istorie elevii Școlii de Arte din Criuleni, ghidați de absolvenții acesteia, deja meșteri recunoscuți, Ion Jabinschi, Tatiana Jabinschi și Ala Roșcovanu, au descoperit tehnici noi de lucru, au exersat și s-au distrat din plin. 

Pictorul Mihai Șerbu iradia de bucurie admirând forfota din jurul foștilor săi elevi.

– Sunt mândru că discipolii mei perseverează și obțin performanțe.

Directoarea, Natalia Dimitrașco, la fel afirma că acest parteneriat este un prilej de extindere a cercului de prieteni și de a confirma rolul creației în continuitatea traditiilor naționale. 15 școli din România au trimis lucrările pentru acest festival și se mizează că prin contribuția tuturor acesta va avea durabilitate.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button