Tragedia din 6 iulie 1949 a lăsat amprente adânci în inimile multor familii de moldoveni. Arhivistul și jurnalistul Gheorghe Mîrzenco spune că dezrădăcinarea conaționalilor noștri a fost bine planificată și s-a mizat pe oameni fără scrupule și haini la suflet. La 6 aprilie 1949, adică cu trei luni înainte, a avut loc ședința biroului politic al partidului bolșevic sovietic, în frunte cu Iosif Stalin. În cadrul ședinței, sub parafa STRICT SECRET și SECRET EXCEPȚIONAL, a fost aprobată o hotărîre a guvernului URSS, care stipula DEPORTAREA din RSS MOLDOVENEASCĂ PENTRU TOTDEAUNA a unui contingent de 40 850 oameni sau 11 280 de familii cu tot cu copii minori, femei gravide, bolnavi, oameni de vârstă înaintată etc. În conformitate cu acea decizie a biroului politic și guvernului sovietic, care constituiau regimul ocupant sângeros, deportații din RSS Moldovenească urmau să fie expediați PENTRU TOTDEAUNA, astfel:

18 200 oameni (5 000 familii) – în regiunea Kurgan:
11 800 oameni (3 280 fam.) – în reg. Tiumeni
7 200 oameni (2 000 fam.) – în reg. Irkursk;
4 000 oameni (1 000 fam.) – în reg. Altai

(În realitate, au fost deportați doar 35 796 oameni – cauzele diminuării numărului le discutăm cu alt prilej) Imediat au intrat în funcție Securitatea sovietică și Ministerul Afacerilor Interne, care împreună cu alte ministere au identificat fondurile de tren, care urmau să închidă și să transporte toată lumea asta nevinovată. De asemenea, au fost nominalizate unitățile militare cu ostașii odioasei poliții sovietice, care au intrat apoi înarmați peste oamenii ce dormeau pașnic, în noaptea de 5 spre 6 iulie, acel an. În total, pentru arestarea și deportarea moldovenilor, au fost mobilizați 18 250 de militari și 24 700 de activiști de partid. Observăm că regimul sovietic ocupant a mobilizat ceva mai mulți călăi, chiar și decât numărul deportaților. Și ca să punem punct discuției, trebuie să subliniem că, la 24 august 1949, printr-un decret al prezidiului sovietului suprem al URSS, cei mai zeloși ocupanți, în special cadrele militare și de partid sovietice, au fost decorați cu ordine și medalii pentru „reușita deportării moldovenilor din RSSM în regiunile siberiene”. Iată doar vreo câteva persoane (din securitate și miliție) care au primit ordine și medalii DE LUPTĂ (!!!) pentru deportarea moldovenilor: – MORDOVEȚ – ministrul Securității RSSM – ordinul Drapelul Roșu; – TUTUȘKIN – ministrul Afacerilor Interne al RSSM – ordinul Drapelul Roșu; – ERMOLIN – împuternicitul Moscovei pentru deportarea din RSSM – ordinul Steaua Roșie; – KULCIȚKI – șeful departamentului de luptă cu banditismul (!!!) din cadrul MAI al RSSM – ordinul Steaua Roșie; – KOLOTUȘKIN – adjunctul lui Mordoveț în problema cadrelor – ordinul Războiul de Apărare a Patriei (!!!) – ORLOV – adjunctul lui Tutușkin în problemele de trupe – ordinul ordinul Războiul de Apărare a Patriei (!!!) În total, pentru deportarea moldovenilor în Siberia la 6-7 iulie 1949, au fost decorați cu ordine și medalii de luptă peste 500 de militari. La momentul deportării din 1949, în locurile îndepărtate ale Gulagului se aflau deja peste 30 mii de oameni expediați din Basarabia, la 13 iunie 1941. Toți aveau deja statutul ”deportați pe vecie” (vâslanî navecino)…

Imagine: Nadejda Vasiliev, din satul Molovata, a cunoscut calvarul deportărilor. Istoria ei o puteți citi în nr. 27 al Ziarului „Est-Curier”

Călăi erau mai mulți decât victime