Est-CurierSănătate

Apa livrată pacienților spitalului din Criuleni nu va mai fi tehnică, ci filtrată și potabilă

De investiție vor beneficia și angajații și vizitatorii Centrului de Sănătate Criuleni și ai laboratorului privat.

De mulți ani, pacienții Spitalului raional Criuleni s-au obișnuit să vină cu apa de acasă sau să procure apă îmbuteliată, când erau internați. Angajații mai des o aduceau de acasă, sau de la izvoare, pe care le consideră mai sigure. Chiar dacă în ultimii ani conducerea procura apă filtrată pentru consumul angajaților, uneori cantitatea ei era insuficientă.

Doamna Ecaterina  a procurat apă îmbuteliată în fiecare zi de când este internată

Dna Ecaterina este din Zăicana și a ajuns la spital din cauza unei probleme chirurgicale. Atât ea, cât și cele două vecine de salon, au pe lângă paturi apă îmbuteliată. Femeia îmi explică de ce: ”Nu bem apă de la robinet, toți o cumpărăm de la magazin. Acasă bem apă din fântâna arteziană, avem și filtru la ea. Și în spital trebuie să fie filtru. Dacă pacienții ar ști că este bună, cred că ar folosi apă, dar am văzut că este scris ”apă tehnică”.

”Apă consumăm din sticlă, iată tocmai mi-a adus soțul de la magazin. Sunt prima dată la spital, nu am băut apă din robinetul de aici, numai ne spălăm pe mâini cu ea. Azi dimineață nu era nici în robinet, se vede că se fac reparații” – spune dna Maria Chilari, din Onițcani, pacientă internată de câteva zile în spital.

Dna Maria, pacientă, și soțul său, informați de către purtărorul de cuvânt al spitalului, Bogdan Alexandru, despre noua achiziție a instituției

 Dna Alina, asistentă medicală, spune că ea și colegele sale beau apă adusă de cineva dintre ele de la un izvor, de la 25 km depărtare de Criuleni. Dânsa ne mai spune că spitalul asigură pentru angajați secției o butelie de 19 l de apă filtrată pe săptămână, care este suficientă pentru trei zile, iar pacienții, de regulă, cumpără apă sau le este adusă de acasă de către rude. Iar medicul Iulian Arapu zice că în fiecare secție până acum se aducea și apă îmbuteliată, pe care spitalul o procura pentru angajați, dar că dumnealui bea și apă din robinet, deoarece are încredere în calitatea apei din subteran. Dna Olga, este infirmieră și lucrează în spital din 2014. Adesea venea la lucru cu apa de acasă, uneori mai consuma și apă îmbuteliată.

Angajați la fel vor fi beneficiarii acestui proiect

Din 16 septembrie 2022, situația în spital privind aprovizionarea cu apă potabilă se schimbă radical.

Grație unui sistem de filtrare performant și realizat în mai multe etape, spitalul și Centrul de Sănătate Criuleni vor avea acces la apă potabilă de calitate.  

Investiția a costat 100 de mii de Euro și a fost făcută de către membrii Asociației ”Prietenii spitalului din Criuleni” fondată și condusă până în prezent de doctorul chirurg Beat Wickiy din Elveția (asociația are chiar și o pagină web).

Aflat la Criuleni la evenimentul de inaugurare a stației de filtrare a apei, în al 11-lea an de colaborare, Beat Wickiy a spus: ”Proiectul realizat anul curent l-am numit ”Apa-Water”. Acest sistem este foarte modern și unicul în țară de asemenea anvergură, instalat la o instituție medicală. Apa parcurge mai multe etape de curățare și ajunge în rețeaua spitalului potabilă și de bună calitate. Proiectul a fost realizat, în pofida dificultăților cu care s-a confruntat furnizorul, având în vedere că unele părți componente au fost aduse din Ucraina, unde e război, dar lucrările s-au realizat la timp. Trebuie să recunoaștem și colaborarea foarte bună cu partenerii locali – conducerea spitalului și Consiliul Raional Cruleni. Este un proiect foarte costisitor, dar CR Criuleni a promis că va asigura mentenanța acestui echipament, care-i poate prelungi viața activă chiar până la 25 de ani.”

Mulțumiri din partea fondatorului spitalului. De la stânga: Diana Rusu, Tatiana Ghidirimschi, Beat Wickiy, Karlheinz Leemann, Beat Reber, Sergiu Halipli

Întrebat la ce moment dumnealui și colegii au realizat că e nevoie de acest sistem la Criuleni, doctorul a spus că sonda din care se pompează acum apă pentru spital a fost forată cinci ani în urmă tot pe banii asociațșiei elvețiene, ca să fie asigurată cantitatea necesară de apă, dar după au înțeles că calitatea apei era foarte proastă. Întrucât calitatea apei trebuie să fie bună nu doar pentru oameni, dar și pentru echipamentele medicale, s-a luat decizia de a fi procurat și instalat acest echipament. Antreprenorul a fost selectat de către Asociație în urma unei licitații.

Andrei Tonu, reprezentantul companiei care a realizat proiectul de instalare a sistemului de filtrare a apei la fântâna arteziană, ne informează că apa filtrată nu va conține impurități, iar sistemul asigură și o decalcinizare a apei de la 8,5, cât arătau analizele făcute prealabil, până la 1. Apa este supusă mai întâi unei filtrări mecanice, care elimină nisipul, nămolul, după care trece prin două coloane cu cărbune, care elimină mirosurile neplăcute. Aceasta este o prefiltrare, după care apa trece prin sistemul cu osmoză inversă, cu o productivitate de 3-4 metri cubi pe oră, ceea ce asigură de la 60 la 72 de m.c. de apă filtrată în 24 de ore. Necesarul, conform contoarelor, e de vreo 35 de m.c. în 24 ore. Apa este depozitată în două rezervoare de 5 m.c. fiecare, din care deja este trimisă în rețea. Aceste 10 t formează și rezerva, care este disponibilă, în caz că se defectează vreo pompă. Antreprenorul își asumă și lucrările de întreținere de mai departe a echipamentului.

Sistemul de filtrare a apei care o aduce la condiția de potabilă este util și pentru altre instituții care se deservesc de la aceeași sondă

Potrivit lui Sergiu Halipli, directorul interimar al spitalului, de la sonda respectivă se alimentează nu doar spitalul, dar și Centrul de Sănătate Criuleni, biserica din curte și laboratorul privat care va fi deschis în curând, respectiv, și aceste instituții vor beneficia de apă potabilă de calitate. Până acum, însă, la toate robinetele era prezent avertismentul ”apă tehnică”, și situația durează din 2019.

” În diferiți ani, spitalul s-a alimentat cu apă din diferite surse. După ce a renunțat la apeductul orășenesc, a fost aprovizionat cu apă dintr-o altă sondă, care, însă, a devenit nesigură. Această sondă a fost forată în 2017, și până în 2019 apa era potabilă. Din 2019 probele apei arătau nivelul nitraților de cinci ori mai mare decât norma”– explica Halipli situația.

Directorul interimar a mulțumit prietenilor din Elveția pentru tot aportul pe care l-au adus spitalului în toți anii de colaborare, exprimându-și mândria pentru faptul că asemenea sistem este unicul în toată Moldova montat vreo dată la un spital. Și Aurica Roman, ex-directoarea spitalului, a menționat că la proiect s-a muncit din 2021 și a fot condiționat de faptul că analizele apei demonstrau o suprasaturație cu calciu și nitrați, respectiv, proiectul este important pentru aproximativ 110 mii populație, care au condiții un pic mai apropiate de standardele europene.

La toate robinetele era avertismentul că apa nu este potabilă

”Dacă condițiile în spital sunt bune și pentru angajați, și pentru pacienți, concurăm cu spitalele din capitală și putem spune că deja avem condiții mult mai bune. Calitatea apei este foarte importantă, având în vedere că spiutalul lucrează pentru două raioane, iar investițiile care se fac, sunt spre binele societății” – a spus Diana Rusu, secretarul Consiliului Raional.

Beat Reber, un alt membru al asocieției elvețiene, a fost cel care a coordonat proiectul din punct de vedere tehnic, de aceea i s-a dat dreptul să taie panglica.

Beat Reber (din dreapta) și Sergiu Halipli (din stânga) și-au asumat tăierea panglicii.

S. Cernov

Imagini de la eveniment

 

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button