Vestea i-a luat prin surprindere pe cetățeni, nu și pe prieteni.
În mesajul plasat pe pagina personală de pe rețelele de socializare Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale comunica: ”Prieteni, în ultimii ani, mi-am asumat responsabilități complicate pentru ca țara noastră să reușească. Acum, mai mult ca niciodată, știu că Moldova s-a mișcat în direcția în care trebuie. Nu ne mai șantajează nimeni cu resurse energetice, infrastructura (drumuri, poduri, apeducte etc) se construiește mai mult ca niciodată, iar localitățile noastre primesc fonduri necesare pentru dezvoltare prin Programul Național Satul European.
În toată această perioadă, am fost supus unei campanii nedrepte de defăimare. Aproape zilnic, am fost atacat fără să se prezinte probe. Eu am continuat să-mi fac treaba în interesul țării noastre. Sunt cu inima împăcată. Știu ce las în urmă și știu că nimeni nu va putea prezenta niciun argument împotriva integrității acțiunilor mele.
Începând de azi, mă retrag din Guvernul Republicii Moldova și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul așa cum vor dușmanii țării noastre.
Sunt multe de făcut, dar justiția rămâne prioritatea zero. Atât timp cât în spațiu public se vor discuta subiecte false, grupurile criminale organizate, corupții și cei care reprezintă interesele străine ale altor state își vor duce la bun sfârșit planurile. Am văzut acest lucru la alegerile din această toamnă.
Vă mulțumesc tuturor celor cu care am avut onoarea și bucuria să lucrez și să facem lucruri bune pentru oameni.”
Mulți invocă că la baza acestei decizii ar fi presiunea psihologică, bârfele, acuzările pe nedrept
Marcel Spatari, ex-ministru al muncii și protecției sociale scria: „Efectele deciziei lui Andrei Spînu sunt greu de prevăzut. Politica nu este un joc de șah în care poți să socoți impactul mutării tale pe câteva etape înainte. Decizia lui nu e atât un calcul politic, pregătirea de alegerile de anul viitor sau dorința de a da o lecție „clasei politice”, cât o reacție normală, omenească, a unei persoane care a fost supusă unei presiuni enorme și unei campanii de denigrare publică care greu poate fi suportată. …
Plecarea lui Andrei Spînu din guvern (și, posibil, pe o anumită perioadă, din politică) nu este însă legată de aceste aspecte. Este o ieșire de onoare din scenă a unui om care a fost supus unor atacuri constante. O ieșire care nu este o mare surpriză, dar care pentru mine se lasă cu regretul că nu am știut să-l susținem în lupta inegală cu bârfologii și zvoniștii.”
Ionel Pușcaș, ex-consilier raional Criuleni: „Andrei Spînu a fost unul din oamenii, care a construit PAS, așa s-a văzut dintr-o parte, a fost ministrul, care și-a asumat la începutul anilor 2022 cea mai nepopulară decizie – scoaterea Moldovei de sub șantajul energetic al Rusiei. A avut curajul, în plină criză, să renunțe la gazul rusesc și să se reorienteze la bursele și piețele europene. Problema a fost ca nu s-a comunicat eficient și anume cu cele mai vulnerabile categorii ale populației – oamenii săraci, antreprenorii, chiar dacă guvernul a plătit compensații uriașe, oricum propaganda rusă a reușit să-l „lege” pe Andrei Spînu de majorarea tarifelor la gaz și energie și indirect de creșterea prețurilor. Aceasta l-a costat imaginea lui politică. Decizia de astăzi de retragere a lui Spînu, este o lovitură dură pentru toată propaganda rusească, deoarece nu vor mai avea acel punct slab în care să țintească, dar este și un nou început pentru PAS.”
Președinta Maia Sandu nu a comentat decizia lui Andrei Spînu de a părăsi Guvernul și partidul PAS, dar a apreciat contribuțiile lui semnificative în proiectele energetice și în cadrul programului Satul European.
“Respect decizia domnului Andrei Spînu și îi mulțumesc pentru toată contribuția lui, pornind de la schimbările pe care le-a inițiat în sectorul energetic și faptul că Republica Moldova a scăpat de șantajul energetic, vorbim de proiecte importante, în special Satul European, sunt lucruri importante pe care le apreciem”, a declarat preşedinta Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă pe marginea deciziilor Consiliului Suprem de Securitate.
Președintele Parlamentului RM Igor Grosu, la fel, a apreciat aportul lui Andrei Spînu în dezvoltarea Partidului PAS:
„Mulțumim, Andrei Spînu, pentru tot ce ai făcut atât în cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate, cât și la Guvern. Ai contribuit la organizarea noastră ca partid și ai contribuit la victorii electorale importante. În Guvern ai avut de luat decizii grele și nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele. Dar într-un final am reușit să ducem Moldova în direcția care ne-am propus-o – în marea familie europeană”.
Ex-parlamentara Catinca Mardarovici mai are unele neclarități: „Până la proba contrarie eu cred în integritatea acestui om.Dar am un sentiment de deja vu. Mi-am amintit de perioada când regretatul Președinte Mircea Snegur era presat ca să ” scape ” de dl Andronic . Asta trebuia sa transforme partidul și pe M.Snegur în “buricul R.Moldova”. În realitate s-a întâmplat ca odată cu plecarea lui Andronic a plecat de pe arena politică și partidul și M.Snegur”.
Guvernul deocamdată nu comentează această demisie, a spus Daniel Vodă, purtător de cuvânt al executivului.
În cadrul primei ședințe a Guvernului de după prezidențiale, la 6 noiembrie 2024, premierul Dorin Recean a anunțat că „În următoarele 10 zile eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări”.
Să fie aceasta prima?
E. Chiriac