Publicitate Politică

Andrei Năstase: „Propuneri Cruciale pentru Moldova: Alocație pentru copii și Venit minim garantat”

În ultimele săptămâni am făcut mai multe propuneri pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor noștri. Am gândit un pachet social care ar ajuta familiile noastre dacă ar fi pus în aplicare.

Am propus introducerea alocației lunare pentru toți copiii. Copiii până la vârsta de 3 ani să beneficieze de o sumă lunară de 3000 de lei, iar cei mai mari de 3 ani să primească 1000 de lei lunar până la vârsta majoratului.

De asemenea, am propus acordarea unui venit minim garantat pentru toți cetățenii moldoveni.
Introducerea unui prag minim de la care trebuie să plece atât salariile cât și pensiile, ca cetățenii noștri să aibă garanția că își pot asigura traiul zilnic. Este o măsură simplă care prevede ca în funcție de cheltuielile necesare pentru coșul zilnic, să se asigure un prag de la care va începe acordarea salariilor și a veniturilor.

Aceste propuneri pot fi transformate în legi și pot începe să fie aplicate într-un timp foarte scurt. Președinta în funcție, Maia Sandu, are dreptul la inițiativă legislativă. De asemenea, partidul ei, PAS, are majoritatea necesară în Parlament. Au toată puterea în stat și pot transforma aceste proiecte în lege.

Alocația pentru copiii Moldovei este o măsură care ar contribui și la creșterea natalității. Suma de bani alocată copilului ar fi un sprijin pentru familie. Măsura privind venitul minim garantat ar reduce din sărăcia extremă și ar ajuta foarte mulți cetățeni.

Ne plângem că pleacă oamenii din țară, avem o migrație asemenea unei țări aflate în război, dar guvernanții nu se preocupă de soarta oamenilor. Peste 200 000 de oameni au plecat în ultimul timp din țară. Suntem prima țară din Europa ca număr de plecări. Noi trebuie să declarăm război sărăciei extreme, trebuie să o combatem și să luăm măsuri, acum, până nu e prea târziu, până ce Moldova nu o să ajungă un teritoriu părăsit.

Trebuie să facem tot posibilul ca o parte din moldoveni să se întoarcă acasă. Eu susțin ca toți cei care se întorc din diaspora, să aibă posibilitatea să își deschidă o afacere, iar ei să fie scutiți de impozit pe profit timp de un an de zile.

Sunt multe lucruri de făcut. Trebuie reduse cheltuielile statului. Putem reduce numărul de parlamentari de la 101 la 61. Moldovenii au votat la referendum pentru acest lucru. Trebuie doar pus în aplicare. Anul viitor putem avea cheltuieli mai mici pentru funcționarea parlamentului, iar banii economisiți pot fi transferați către cei care au nevoie.

Fac un apel, pe această cale, către toți aleșii locali, către primari și consilieri: Susțineți alocația pentru copii. Susțineți introducere venitului minim garantat. Indiferent de partidul în care vă aflați, susțineți acest pachet social care ar reduce sărăcia și ar veni în sprijinul familiilor noastre.

Voi, aleșii locali, sunteți cei mai aproape de nevoile oamenilor. Știți la fel de bine ca și mine, câtă nevoie este de aceste măsuri. Știți că un ban în plus pentru o familie poate însemna o masă mai bună, un caiet pentru școala copiilor sau niște bani care să îi ajute pe bunicii noștri în traiul de zi cu zi.

Aceste măsuri nu au culoare politică. Sunt măsuri în beneficul oamenilor și pot fi adoptate. Există bani la buget, iar dacă contrabanda ar fi redusă, ar putea fi acoperite toate sumele necesare.

Acum, când se apropie alegerile prezidențiale, voi primarii și aleșii locali puteți pune presiune mult mai mare pe guvernanți. Este o fereastră de oportunitate pentru ca pachetul social să intre în vigoare, să se transforme din propunere în lege.

Haideți, să nu pierdem timpul. Să lucrăm pentru oameni și în favoarea oamenilor. Uitați de culorile partidelor sub care vă aflați și transmiteți-le guvernanților că oamenii au nevoie de alocații pentru copii, de un venit minim garantat!

Andrei Năstase, candidat anunțat la președinția Republicii Moldova

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Back to top button