MAEIE recomandă cetățenilor moldoveni să evite deplasările în zonele afectate de incendii, iar cei care deja se află în acele zone, să ia legătura cu misiunea diplomatică.
Deocamdată MAEIE declară că Ambasada Republicii Moldova din Atena nu a recepționat nici o solicitare de ajutor din partea conaționalilor ce s-ar fi aflat pe insula Rhodos. Incendiile însă nu s-au terminat și ambasadorii atenționează cetățenii să evite călătoriile în zonele cu risc sporit de incendiu. Conform meteorologilor greci va fi fierbinte și ziua de mâine și se anunță:
Risc extrem de incendiu – Stare de alertă (categoria de risc 5) pentru următoarele zone: 1. Regiunea Attica ( e regiunea Atenei) 2. Regiunea Greciei Centrale (PE Boeotia, PE Evia, PE Fthiotida, PE Fokidas) 3. Regiunea Peloponez (Argolida, Corintia) 4. Regiunea Greciei de Vest (P.E. Achaia) 5. Regiunea Thessaly (Provincia Larissa, Provincia Magnesia) 6. Macedonia Centrală (Salonic)
Risc de incendiu foarte mare (categoria de risc 4) pentru următoarele zone: 1. Regiunea Creta 2. Regiunea Peloponez (regiunea Arkadia, regiunea Laconia, regiunea Messinia) 3. Districtul Insulelor Ionice 4. Regiunea Greciei de Vest (Regiunea Etolocarnia, Regiunea Ilia) 5. Regiunea Thessalia (P.E. Karditsa, P.E. Trikala) 6. Regiunea Macedonia Centrală (Pieria, Imathia, Pella, Kilkis, Serres, Halkidiki, Muntele Athos)
Cetățenii aflați în pericol, pot contacta la următoarele numere de telefon ale Ambasadei Republicii Moldova la Atena: +30 699 793 9458, sau la email: atena@mfa.gov.md. Pentru comoditatea cetățenilor Republicii Moldova, suplimentar la coordonatele misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene are activat un Centru de Apel, care poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numerele +373 22 23 20 02 de luni până vineri între orele 08.00 – 17.00 (ora Republicii Moldova). În afara programului cu publicul, puteți expedia un mesaj: prin email la call.center@mfa.gov.md.
Apropo, în perioada 28 iulie – 22 august 2022, Secția Consulară a Ambasadei Republicii Moldova în Republica Elena nu va presta servicii consulare.