Chiar dacă a vândut cca 70 de mii de bilete pentru următoarele luni, a lansat și loterii de bilete avia, de la începutul lunii martie compania „Air Moldova” a anulat mai multe zboruri pe care le-a programat.
Reporterii Cutiei Negre au arătat într-o investigație că din anul 2018, când a fost privatizată, până în 2023, numărul de aeronave ale companiei s-a micșorat de la 33 la 4, dintre care doar una a rămas funcțională. Compania a rămas cu aceleași datorii ca și în momentul privatizării, chiar dacă noii proprietari s-au obligat să le achite, la care s-au mai adăugat și pierderi considerabile. În repetate rânduri avioanele „Air Moldova” au rămas sechestrate pe diferite aeroporturi din cauza datoriilor față de ele, creînd disconfort pasagerilor și bătăi de cap autorităților.
Ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, ca răspuns la întrebările reporterilor de la TV8, a spus că Air Moldova se află în situația de a nu-și putea îndeplini obligațiile față de clienți. „Pe termen lung, compania Air Moldova într-adevăr se confruntă cu dificultăți financiare. Din aceste considerente, colegii mei de la Autoritatea Aeronautică Civilă chiar astăzi vor solicita limitarea vânzării biletelor de către Air Moldova până la o adâncime de trei luni. Compania are vândute până în acest moment mai mult de 70 de mii de bilete.”
Anularea curselor este legată de problemele pe care le are Air Moldova cu aeronavele. Dificultățile companiei s-au acutizat atât din cauza datoriilor față de creditorii săi, cât și a sancțiunilor aplicate de Trezoreria de stat a SUA pentru asocierea cu Ilan Șor. Detalii – în investigație.