În noaptea spre 25 mai 2021 șoferul automobilului Volkswagen a pierdut controlul și vehiculul în care se aflau doi pasageri de 32 și respectiv 43 ani, a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. Maxim Cernovschi, reprezentantul IP Criuleni, relatează că șoferul de 30 de ani nu deținea permis de conducere, iar rezultatul testului alcoolscopic a arătat o concentrație de 0,34 mg/l de alcool. A fost reținut pentru 72 ore. Pasagerii au decedat până la sosirea ambulanței.
IP Criuleni atenționează automobiliștii că:
-Permisul de conducere este un act obligatoriu, pe care trebuie să îl dețină un conducător auto!
– Înainte de a pleca la drum asiguraţi-vă că autovehiculul este în stare bună de funcţionare !
-Nu vă urcaţi la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv sau sunteţi prea obosit ! Nu este pusă numai viaţa dumneavoastră în pericol ci şi a celorlalţi participanţi la trafic.
– Respectaţi regulile de circulaţie şi adaptaţi conduită la condiţiile de trafic!
-Respectaţi reglementările legale privind transportul copiilor (folosiți centura de siguranţă şi scaunul special pt. copii).
– Folosiţi centura de siguranţă (conducători auto şi pasageri) pentru diminuarea riscului.
Pentru urgenţe – sunați la tel: 112.