A început admiterea la universitățile din Republica Moldova

Est-CurierAutor
27.07.2026Data
visibility11

Distribuie
Tinerii care vor să urmeze studii universitare în Republica Moldova își pot depune, începând de luni, 27 iulie, dosarele pentru programele de licență, master și studii integrate.
Înscrierea se desfășoară exclusiv online, prin platforma națională e-Admitere, până la 1 august inclusiv.
Pentru anul universitar 2026-2027, instituțiile de învățământ superior de stat oferă 8.151 de locuri finanțate de la buget pentru studiile de licență, integrate și master. Dintre acestea, 5.380 sunt destinate programelor de licență și studiilor integrate, iar 2.771 - programelor de master.
În total, Guvernul a aprobat 9.013 locuri bugetare în învățământul superior. Comanda de stat include și 504 locuri pentru rezidențiat și secundariat clinic, 225 de locuri pentru studiile de doctorat și 133 de locuri rezervate cetățenilor străini, în baza acordurilor internaționale ale Republicii Moldova. Detalii despre repartizarea locurilor sunt publicate de Ministerul Educației și Cercetării.
Candidații pot participa concomitent la concursul de admitere la cel mult trei universități. La fiecare instituție pot selecta până la trei programe de studii, pe care trebuie să le indice în ordinea preferințelor.
Științele educației rămân domeniul cu cea mai mare pondere în comanda de stat. Aproximativ 20,5% dintre locurile bugetare oferite la programele de licență și master sunt destinate pregătirii viitorilor profesori.
Pentru admiterea la programele din domeniul Științe ale educației, media generală a candidatului nu poate fi mai mică de 7,00.
Autoritățile au majorat numărul locurilor finanțate de stat și în domeniile în care există o cerere sporită de specialiști. Printre acestea se numără științele biologice, chimice și fizice, ingineria, arhitectura și construcțiile, silvicultura și medicina veterinară.
A crescut și numărul locurilor bugetare pentru învățământul dual la programele de jurnalism și informare, științe economice și inginerie. În premieră, statul finanțează locuri în sistem dual și în domeniile Silvicultură și Servicii publice.
Tot pentru prima dată sunt oferite locuri bugetare la programele de studii la distanță pentru persoanele cu dizabilități severe sau accentuate, care nu pot urma cursurile cu frecvență.
Comanda de stat mai include locuri distincte pentru tinerii din diaspora și pentru candidații de etnie romă.
Pentru absolvenții instituțiilor de învățământ din stânga Nistrului și din municipiul Bender au fost alocate 280 de locuri cu destinație specială, față de 262 în anul precedent.
O altă noutate a admiterii din acest an vizează programele de master. Pentru un loc finanțat de la bugetul de stat pot concura doar candidații care au media generală de admitere de cel puțin 7,00.
Dosarele pot fi depuse online în perioada 27 iulie-1 august, iar rezultatele intermediare vor fi publicate pe 8 august.
Candidații admiși vor trebui să își confirme alegerea și să depună actele în original în perioada 8–12 august. Rezultatele finale vor fi anunțate pe 14 august.
Pentru locurile care vor rămâne neocupate, universitățile vor organiza o sesiune suplimentară de admitere în perioada 15-24 august. Calendarul și documentele oficiale pot fi consultate pe pagina Admiterea 2026 a Ministerului Educației și Cercetării.
Înscrierea pe platforma eadmitere.gov.md se face cu ajutorul semnăturii electronice. Persoanele care nu dețin o asemenea semnătură o pot perfecta la filialele operatorilor Orange sau Moldcell, în baza buletinului de identitate.
Candidații care întâmpină dificultăți la completarea formularului online pot solicita sprijinul comisiei de admitere din cadrul universității la care vor să se înscrie.
Ministerul Educației și Cercetării a deschis și linia telefonică gratuită 0 8000 5005, la care pot fi solicitate informații despre procesul de admitere. Centrul de apel este funcțional începând cu 27 iulie 2026.
Publicitate
Subiecte
Recomandate de la parteneri






