Alegeri prezidentiale

A fost stabilit prin tragere la sorț locul în buletin al ultimilor candidați

La 20 septembrie 2024, a început campania electorală pentru candidații înregistrați de către CEC în cursa electorală. Candidații a căror dosare sunt în examinare, vor începe campania electorală la data înregistrării.

Prin tragere la sorț Comisia Electorală Centrală a stabilit ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot a candidaților desemnați la funcția de Președinte al Republicii Moldova care au  depus documentele necesare și listele de subscripție în vederea înregistrării în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 la 19 și 20 septembrie .

Astfel: Octavian Țîcu, desemnat de Blocul electoral „ÎMPREUNĂ” – poziția a opta;

           Victoria Furtună, desemnată de un grup de cetățeni – poziția a noua.

           Tudor Ulianovschi, desemnat de un grup de cetățeni – poziția a zecea;

           Igor Munteanu, desemnat de Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – poziția a unsprezecea;

       Natalia Morari, desemnată de un grup de cetățeni – poziția a douăsprezecea;

Până  la 20 septembrie, CEC a înregistrat patru candidați, alte opt dosare se află în proces de examinare.

Dintre cele 13 grupuri de inițiativă înregistrate, unul singur nu a adus la CEC listele de subscripție cu semnături și, respectiv, candidatul Alexandru Arseni, nu va putea participa la alegeri.

Apropo, legislația electorală interzice candidaților să utilizeze resurse administrative, inclusiv prin lansarea sau participarea la lansarea proiectelor de infrastructură sau a achizițiilor efectuate din bugetul public național, utilizarea echipamentelor, a mijloacelor, a bunurilor publice. Autoritățile/instituțiile publice și cele asimilate nu pot transmite/acorda concurenților electorali bunuri publice sau alte favoruri decât pe bază de contract, în condițiile de egalitate.

Competitorilor electorali li se interzice organizarea de concerte, concursuri, alte evenimente sau demonstrații cu implicarea interpreților, a personalului de creație și/sau artistic atât din țară, cât și de peste hotare, afișarea în timpul desfășurării acestora slogane sau alte mesaje și/sau distribuirea de materiale ce conțin simbolistica competitorului electoral sau alte elemente de identificare a acestuia, precum și participarea la aceste evenimente în scop de promovare politică

Concurenții electorali pot organiza întâlniri cu alegătorii, iar autoritățile sunt obligate să asigure posibilitatea desfășurării unor astfel de întâlniri în termeni și condiții egale.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button