Politic

A fost desemnat un nou-prim ministru

În cadrul briefingului de presă de la ora 15.30 Președinta Maia Sandu a anunțat  numele succesorului Nataliei Gavriliță în  funcția de prim-ministru. E vorba de Dorin Recean care în următoarele 14 zile trebuie să prezinte programul de guvernare și noua garnitură de miniștri. În scurtul său discurs Dorin Recean a reiterat că: ”Dominanta programului de guvernare este integrarea europeană. Trebuie să accelerăm procesul de armonizare a legislației, trebuie să implementăm toate condiționalitățile ”, iar principalele direcții de activitate vor ține de :

1. Ordinea și disciplina din instituții. Instituțiile trebuie să deservească cetățenii și oamenii de afaceri, da, există rezistență, dar o vom depăși;

2. Să avem o nouă viață în economie. Asta înseamnă să oferim mai multe resurse accesibile pentru investițiile de afaceri, în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii. Asta este  calea pentru locurile de muncă, salarii mai mari;

3. Pacea și stabilitatea. Trebuie să conștientizăm că de la Al Doilea Război Mondial încoace, suntem în cel mai înalt risc de provocări.  Prin urmare avem nevoie să consolidăm sectorul de  securitate în așa fel încât toată lumea să se simtă în siguranță.

Dorin Recean la  4 februarie 2022  a fost numit consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate (CSS).  În perioada 2012-2015 a fost a fost ministru de Interne în Guvernul Filat.În 2010, a exercitat funcția de viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor, fiind responsabil de implementarea pașapoartelor biometrice, ca parte a planului de liberalizare al regimului de vize între Republica Moldova și Uniunea Europeană. Este născut în or.Dondușeni la 17martie 1974.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button