A denunțat atitudine ostilă. Reacția spitalului: e secție cu regim special

Un funcționar raional a sesizat comunitatea prin rețelele de socializare despre atitudinea ostilă și umilitoare din partea personalului medical al secției Covid din Spitalul raional Criuleni față de el și soția sa. Câteva ore în urmă Vasile Frunza a distribuit un mesaj desperat prin care denunță atitudinea unei doctorițe, fără să-i divulge numele, că în loc de consultație și atenție ar fi primit insulte și o atitudine ostilă.

Întrucât de două săptămâni au febră și simptomele nu cedează, aceștia, potrivit bărbatului, au solicitat ambulanța, iar la internare se așteptau să li se explice situația și să se ia o decizie privind tratamentul lor de mai departe.

fv

Prin telefion, Vasile Frunza a completat relatarea sa cu următoarele: ”Totul s-a întâmplat ieri, 25 august. Seara am luat-o pe soție acasă, pentru că a fost închisă una singură în salon la etajul I, nu s-a mai apropiat nimeni de ea să-i ia testul sau să-i explice ceva. Soția m-a sunat la amiază să-mi spună că deja leșină, ajungea la comă, că dacă îi scade nivelul zahărului mai puțin de 5, i se face rău. Am sunat niște rude care au alergat intrun suflet cu un pachet de covrigi la spital, și un chefir. Pentru o lămâie a strigat, fără să explice măcar de ce nu se poate! Mie, fiind testat pozitiv, medicul de familie mi-a spus să beau doar paracetamol, altceva nimic, nimic! Soția ia antivirale, antibiotice, dar eu șase zile am avut temperatură de la 37 la 39. Am rugat doctorița măcar să mă asculte la spate, că mă doare, și am auzit răcnind ”Luați valiza și acasă!” Îmi pare rău, a fost umilitor!”

Contactat de “Est-Curier” pentru o reacție și solicitat să explice de ce acest comportament al subalternei dumisale și de ce nu se explică pacienților care este pericolul unei lămâi sau altui fruct, Sergiu Halipli, șeful spitalului din Criuleni, a spus: ”Aceasta este o secție cu regim special de lucru. Regimul special nu este pereclitat atât de meniu, cât de aceea că pot apărea toxinfecțiile alimentare, care pot provoca și stări mai rele. Totul este făcut pentru binele pacienților, nu pentru binele nostru sau al altcuiva. Asta li se explică la internare la toți oamenii care intră în secție. Toți se conformează, dar sunt unii care nu vor să se conformeze. Strigătele ”ca la animale” – dacă asta ar fi așa, eu cred că asta ar spune-o nu unul, dar toți 200 de pacienți, care au fost prin secția Covid. Până acum am avut doar mulțumiri”.

Întrebat dacă va avea și vreo reacție în privința doctoriței vizate, S. Halipli a spus că până nu are o plângere oficială înregistrată în anticamera instituției, nu poate face nimic, or, sunt doar ”niște presupuneri ale cuiva care vrea să le facă publice pe rețelele  de socializare”.

Serghei Halipli a comunicat ca la ziua actuală în secție se tratează 30 de pacienți adulți, iar 5 sunt internați în secția pentru suspecți și așteaptă testul.

Autorul postării este unul dintre cei patru angajați ai Aparatului președintelui raionului Criuleni, testați pozitiv cu Covid-19, motiv pentru care pe data de 22 august, 2020, Pavel Spînu, a emis dispoziția nr. 115-AB „Cu privire la măsurile de prevenire şi diminuare a răspândirii Covid-9”. Aşa, potrivit dispoziţiei, autorităţile raionale au interzis, până pe data de 31 august, 2020, desfăşurarea manifestaţiilor / întrunirilor. Audienţa cetăţenilor a fost sistată, iar cei care au nevoie stringentă pot apela prin telefon sau e-mail.

Pavel Spînu, semnatarul dispoziţiei, a precizat că cel puţin 10 angajaţi vor fi nevoiţi să-şi exercite atribuţiile de serviciu de la distanţă/de la domiciliu, şi doar dacă au nevoie urgentă, se pot deplasa la birou cu avizarea prealabilă a conducătorului nemijlocit. Preşedintele raionului, solicitat de Est Curier ieri, 25 august, a mai precizat că trei din cei patru subalterni ai săi, inclusiv un vicepreşedinte şi un şef de direcţie, care au contactat virusul, se simt bine, cu excepția dlui Frunza. Regulile de comportament se vor modifica, dacă se schimbă situaţia, se mai menţionează în dispoziţia susnumită.

 

 

 

Comments

comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *