CriuleniCulturalEst-Curier

Cum va marca or. Criuleni Ziua Independenţei şi Ziua Limbii Române

Cetăţenii care doresc să se alăture ceremoniilor cu prilejul celei de-a 28-a aniversări a Zilei Independenţei Republicii Moldova, o pot face începând cu ora 10.00, pe data de 27 august, 2019.

IMG_0630
Foto din arhiva redactiei. 31 august 2014

La această oră, pe piaţa Ştefan-cel-Mare din Criuleni, gazdele şi oaspeţii oraşului sunt aşteptaţi la un eveniment solemn, urmat de depunere de flori. În premieră, ne informează Valentina Bobeico, şefa Secţiei Cultură şi Turism Criuleni, cu referire la programul pregătit de către Consiliul raional Criuleni, flori vor fi depuse de către mici grupuri de soli şi la monumentul Eroului Necunoscut, şi la monumentul din faţa sediului Inspectoratului de Poliţie Criuleni, ridicat în memoria apărătorilor independenţei căzuţi în 1992 în timpul războliului de pe Nistru.

În semn de coeziune şi unitate, participanţii la miting vor fi invitaţi să se prindă întro „Horă a neamului”.

Evenimentele vor continua în seara zilei. Începând cu ora 19.00, pe scena instalată în piaţa Ştefan-cel-Mare, va cânta fanfara din satul Măgdăceşti. Ulterior, până la ora 22.00, scena va fi ocupată de colective artistice de amatori din r. Criuleni.

Între orele 22.00 şi 22.15 vor fi lansate focuri de artificii.

Evenimente culturale vor continua şi la finele săptămânii.

Astfel, pe data de 29 august, în incinta Bibliotecii Publice Orăşăneşti „Tamara Isac” din Criuleni, începând cu ora 10.00, se va desfăşura tradiţionalul concurs al declamatorilor cu genericul „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”, dedicat „Zilei Limbii Române”. În acest an, cei 23 de participanţi înregistraţi până la această oră, copii şi tineri din majoritatea satelor raionului Criuleni, beneficiari ai bibliotecilor publice săteşti, vor recita poezii dedicate Anului Familiei. Informaţia a fost pusă la dispoziţie de către Maria Rapcea, bibliotecară, iniţiatoarea acestui eveniment cu 26 de ani în urmă, care continuă să-l îngrijească până în prezent.

Pe data de 31 august, în dimineaţa zilei, Limba Română va fi omagiată, tradiţional, în preajma bustului lui Mihai Eminescu, de pe bulevardul care-i poartă numele.

Ulterior, începând cu ora 11.00, pe data de 31 august, în sala de festivităţi a Şcolii de Arte, va avea loc lansarea în lumea mare şi variată a poeziei a criulenenicei Marina Dîrul.

Marina

 

Autoarea va prezenta trei plachete de versuri – două editate şi a treia în format digital deocamdată, iar oaspeţii evenimentului vor avea parte şi de alte suprize, inclusiv muzicale, dar şi un vernisaj al pictorului Iurie Grajdian. La eveniment sunt invitaţi scriitori din Republica Moldova şi din România, va cânta cantautoarea Angela Mocanu şi interpreta Irina Nicolai. Ambele autoare au scris muzică pe versurile Marinei Dîrul. Participanţii la eveniment, după cum ne-a informat autoarea, vor avea posibilitate să procure două din cele trei cărţi prezentate, iar banii obţinuţi vor fi donaţi Bibliotecii Publice din Criuleni, pentru renovarea fondului de carte.

S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button