Din ianuarie 2019, Consiliul orăşenesc Criuleni a majorat taxele pentru studiile la Şcoala de Arte din or. Criuleni şi filiala din Slobozia Duşca. În 2019, potrivit deciziei 8/3 din 20 decembrie 2018, majorarea va avea loc în două etape.
De la 1 ianuarie vor fi aplicate următoarele taxe: pian (Criuleni) – 210 lei; pian (Slobozia Duşca) – 180 lei; acordeon (Criuleni) – 170 de lei; acordeon (Slobozia Duşca) – 150 de lei; vioară – 170 de lei; chitară (Criuleni) – 170 de lei; chitară (Slobozia Duşca) – 150 de lei; instrumente aerofone (Criuleni) – 170 de lei. Cei înscrişi la arte plastice, teatru, coregrafie şi dans popular vor achita câte 150 de lei lunar.
La cea de-a doua etapă, începând cu 1 septembrie 2019, toate taxele enumărate mai sus vor mai creşte cu câte 20 de lei. Proiectul deciziei a fost consultat public pe data de 17 decembrie, în prezenţa funcţionarilor primăriei, a doi consilieri din 17 şi câtorva cetăţeni interesaţi.
Explicând necesitatea majorărilor, primarul D. Simon a spus, că școala are nevoie de bani pentru repararea acoperişului, pentru dotarea instituţiei cu instumente muzicale, bani pe care decidenţii au decis să-i acumuleze parţial prin majorarea taxelor. Majorarea va avea loc, chiar dacă la consultări, contabila-şefă a primăriei a confirmat, că instituţia Şcoala de Arte, în 2018, a plătit mai puțin pentru gaze naturale (au fost schimbate ferestrele și s-a făcut economie de peste 25 mii lei), și că pentru energia electrică s-a plătit mai puțin (s-a ieftinit în 2018).
Bugetul instituţiei pentru anul 2019 este de 2 mln 262,7 mii lei, dintre care, potrivit notei informative la decizie, semnată de directoarea instituţiei, N. Dimitraşco, 192 mii lei sunt banii pe care părinţii îi achită lunar pentru studii, ceilalţi bani sunt asiguraţi prin transfer de la bugetul de stat. Din banii acumulaţi în 2019 directoarea planifică să achiziţioneze costume pentru dansatori sau intrumente muzicale. Nota informativă mai conţine informaţia, potrivit căreia majorarea a fost discutată cu părinţii şi consiliul pedagogic al şcolii, şi că ambele adunări au susţinut unanim decizia de majorare.
Menţionăm că în instituţie se aplică şi un regulament, prin care o parte din elevi sunt acceptaţi cu taxe reduse sau chiar studiază gratuit, în dependenţă de nivelul de venit al familiilor.
S. Cernov