Opt panouri informative cu informaţii de interes public pentru cetăţenii de toate vârstele au apărut pe bulevardul Eminescu din Criuleni. Potrivit Anastasiei Groza, şefă-adjunctă a secţiei ordine publică a Inspectoratului de Poliţie Criuleni, asemenea alei au fost inaugurate în toate centrele raionale din ţară, iar cetăţenii vor avea acces la informaţia privind prevenirea furturilor şi jafurilor din locuinţe, despre consecinţele comportamentului violent în familie şi societate, precum şi a traficului de persoane, alte infracţiuni sau devieri de comportament. Aleea conţine informaţii pentru publicul larg, indiferent de vârstă, iar prezenţa copiilor la lansare a fost asigurată de parteneriatul cu Şcoala Primară, elevii având misiunea de a informa părinţii şi rudele despre un nou loc de vizitat în Criuleni, şi cu Centrul de Cultură şi Tineret „G. Sârbu”, care au asigurat sonorizarea şi altele. Fiecare panou are un motto, cum ar fi „Violenţa lasă urme”, sau „Prudenţa te salvează”.
La inaugurare a participat primarul oraşului, Dumitru Simon, şeful IP Criuleni, Oleg Cioban, reprezentanţi ai instituţiilor publice, feţe bisericeşti, copii şi părinţii lor. Copiii au fost răsplătiţi pentru participare cu câte o îngheţată.
Info „E.C.”