Judecătoria Criuleni a pronunţat, pe data de 19 februarie, 2018, sentinţa în cazul a doi tineri, care la începutul lunii octrombrie, 2017, au rupt copacii proaspăt plantaţi pe st. 31 August din or. Criuleni. Potrivit datelor înscrise în sentinţă, cei doi au câte 17 ani, sunt neangajaţi în câmpul muncii, au studii medii şi nu au antecedente penale. Fapta lor s-a încadrat în prevederile art. 288 alin. (2) lit. (b) din Codul Penal- vandalismul, adică nimicirea bunurilor publice, comisă de către două persoane.
Fragment din sentinţă: „În şedinţa judiciară inculpatul XX vina şi-a recunoscut-o integral și fiind audiat potrivit regulilor de audiere a martorului, instanței de judecată a explicat, că în seara de 02 octombrie 2017, el împreună cu YY și cu alți prieteni au consumat băuturi alcoolice într-un bar din or. Criuleni. În drum spre căminul nr.1 din or. Criuleni, fiind în stare de ebrietate, atât el, cât și YY, au rupt fiecare câte 8 copaci, care erau sădiți pe str.31 August, după ce și-au continuat deplasarea spre cămin. Recunoaşte pe deplin vinovăţia sa în cele incriminate lui şi se căieşte sincer de cele comise”.
Apreciind probele şi ţinând cont de caracterizarea pozitivă de la locul de trai a celor doi tineri, instanţa le-a stabilit amendă câte 415 unităţi convenţionale fiecăruia, adică statul urmează să încaseze în beneficiul său 20750 (douăzeci de mii șapte sute cincizeci) lei de la fiecare dintre ei. Inculpaţii pot achita suma în jumătate, dacă o fac în timp de 72 de ore, în temeiul articolului 64 alin. (31) din Codul Penal. Deşi tinerii au recunoscut că erau în stare de ebrietate, instanţa a beneficiat de dreptul său de a nu considera acest fapt drept circumstanţă agravantă, şi a motivat că pentru corectarea inculpaţilor nu este neapărat ca aceştia să fie privaţi de libertate şi este suficientă amenda.
Dacă inculpaţii nu sunt de acord cu decizia instanţei, aceştia o pot ataca în decurs de 15 zile, la Curtea de Apel Chişinău. Sentinţa integrală este publică pe pagina web a Judecătoriei Criuleni.
Anterior „Est-Curier” a mai scris, că tinerii au procurat şi au sădit personal copaci noi în locul celor deterioraţi de ei, reparând astfel prejudiciul (vezi foto).
Info „E.C.”