La şedinţa din 24 noiembrie, curent, consilierii raionali au votat iarăşi schimbări în organigrama statelor de personal ale Aparatului preşedintelui raionuli. De data aceasta, a fost reorganizată Direcţia agricultură, economie, investiţii, relaţii externe şi servicii funciare” în Direcţia agricultură şi servicii funciare”. Economia, investiţiile şi relaţiile externe s-au regăsit în subordinea directă a preşedintelui raionului, în Secţia economie, investiţii şi relaţii externe, condusă de către un specialist principal.
După cum a explicat Petru Rusu, şeful secţiei asistenţă juridică şi relaţii cu publicul, nimeni nu va fi concediat, or, s-a redus o funcţie de şef de secţie, dar s-a introdus o funcţie de specialist principal, cu un salariu mai mic. Schimbarea este şi un răspuns la observaţiile Cancelariei de Stat, care a indicat asupra neadmiterii unui număr prea mare, în aparatul preşedintelui, de funcţii publice de conducere, mai multe decât prevede legea. Petru Rusu afirmă, că în acest an organigrama statelor de personal a Aparatului preşedintelui şi subdiviziunilor subordonate Consiliului raional a suferit modificari de două ori. În august a fost redusă o funcţie de vicepreședinte şi introdusă o functie de consilier al preşedintelui raionului, iar în noiembrie funcţia de consilier a fost redusă.
Începând cu 24 noiembrie, conform noii decizii, Aparatul preşedintelui numără 22 de unităţi, alte 15,75 de unităţi sunt antrenate la deservirea clădirilor, pe 0,5 unităţi este plătită o îngrijitoare în secţia administrativ militară, iar direcţia agricultură şi servicii funciare va avea şapte angajaţi. Direcţia Educaţie va număra 26,25 unităţi, Centrul de Resurse pentru Tineri – 13,25 unităţ, stadionul raional – 7 unităţi. Cea mai numeroasă este Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, care numără cca 180 de unităţi, inclusiv, 9 unităţi – aparatul direcţiei, 30 de asistenţi sociali şi un şef de serviciu, 41 de unităţi în serviciul îngrijire socială la domiciliu, dintre care 38 sunt lucrători sociali, 15 asistenţi parentali profesionişti.
Cât va costa întreţinerea aparatului în anul ce urmează?
În 2018, conform bugetului aprobat, întreţinerea Aparatului preşedintelui raionului ne va costa 5 mln 143,5 mii lei; împrumutul pentru casa socială – 2 mln 203,4 mii lei, şi dobânda pentru împrumut – 291,3 mii lei; Direcţia finanţe va avea un buget de 1 mln 280,2 mii lei. Fondul de rezervă se preconizează a fi 950 mii lei. S-a prevăzut că pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor locale va fi alocată aceeaşi sumă, din fondul rutier, ca şi în anul 2017 – 5 mln 845,8 lei. Funcţionarea instituţiilor din domeniul culturii, artei, sportului şi tineretului vor costa 7 mln 610,4 mii lei; Asigurarea şi asistenţa socială va avea un buget de 16 mln 082,3 mii lei. Cel mai costisitor domeniu este cel al învăţământului. Pentru funcţionarea şcolilor şi grădiniţelor se preconizează a fi cheltuiţi două treimi din bugetul raionului, adică 100 mln 274,1 mii lei, dintre care 95 mln 860, 6 mii lei sunt transferurui din bugetul de stat.
S. Cernov