La 28 ianuarie 2017, tineri din 12 localităţi ale raionului Criuleni, în cadrul proiectului ”Monitorii civici pentru transparenţa decizională şi prevenirea corupţiei în raionul Criuleni ”, au învăţat cum se aplică un sondaj şi care sunt greşelile frecvente a unui operator. În raionul Criuleni, proiectul este implementat de Centrul de Dezbateri Criuleni, în parteneriat cu Consiliul Raional Criuleni şi Centrul Regional de Resurse pentru Tineri UNIT.
Înainte de a purcede la aplicarea chestionarelor, operatorii au participat la un atelier de instruire la tema cum se realizează un sondaj sociologic, cum se culege opinia populaţiei despre fenomenul corupţiei. Tinerii au studiat, ce este un sondaj şi care sunt regulile generale, la fel au încercat să aplice chestionarul în practică, intervievându-se în perechi. Formatorii Serghei şi Olga Lîsenco au pus în discuţie metodologia corectă de realizare a unui sondaj şi dificultăţile posibile, au răspuns la toate întrebările monitorilor. Serghei Lîsenco a remarcat, că succesul proiectului în mare parte depinde deja de responsabilitatea tinerilor şi deschiderea cetăţenilor spre colaborare cu ei, şi i-a asigurat pe monitori, în mare parte tineri şi adolescenţi.
Până pe data de 19 februarie, când a avut loc următoarea şedinţă a grupului, de monitori civici, tinerii şi-au împărtăşit experienţa efectuării sondajului în localităţile lor de baştină. Natalia Perciuleac, o tânără din comuna Bălăbăneşti, spunea că mulţi dintre intervievaţii ei au vorbit despre problemele lor cu instituţiile statului cu multă reticenţă sau chiar sfială.
Respondenţii din diferite localităţi au spus, că au dat mită pentru a primi permisul de conducere, la colegiu/universitate pentru o notă mai mare. O persoană a spus că i s-a propus mită la alegeri, în mărime de 300 de lei, pentru un vot în favoarea unui candidat anumit. Respondenţii se mai arătau neîncrezuţi: „Noi răspundem la chestionar, dar ce o să se schimbe?”. Au fost persoane care au răspuns, că dacă dai bani unui poliţist pentru a evita o amendă, acesta nu este un act de corupţie, ci „este un bine făcut mie însumi”. Bineînţeles, au fost şi persdoane care au refuzat să răspundă la chestionar.
Vera Boaghe din satul Drăsliceni, în calitatea ei de monitor civic, a remarcat că este mai uşor să lucrezi cu persoane între 18-50 de ani. Cei care au şi studii au înţeles mai uşor sensul întrebărilor, altora a trebuit să le parafrazeze întrebările, ca să le explice sensul. Ana Grati de la Zăicana a spus că la sondaj i-a fost mai uşor să intervieveze tinerii de la 30 de ani, şi mai greu a fost interacţiunea cu persoanele în vârstă, dar au fost şi cazuri de refuz.
Dificultătile cu care s-a confruntat Dana Speianu de la Dubăsarii Vechi – „ziua scurtă şi frig afară”. În rest, cu excepţia câtorva persoane care nu au fost de acord cu regulamentul, nu a avut impedimente în aplicarea chestionarului. De notat, că monitorii civici au trebuit să selecteze respondenţi mai în vârstă de 18 ani, să se adreseze la una din trei case, iar la întrebări să răspundă acea persoana din familie, care ultima şi-a serbat ziua de naştere. Monitorii au remarcat, că în unele familii şi-ar fi dorit să răspundă la întrebările despre corupţie mai mult de un singur membru.
Pentru chestionarea cetăţenilor au munci 33 monitori din 20 localităţi ale raionului Criuleni. Rezultatele sondajului le vom publica după prelucrare.
Sondajul a fost realizat în cadrul proiectului “Monitorii Civici pentru transparenţa decizională şi prevenirea corupţiei”.
Proiectul este realizat de CDC Criuleni, în parteneriat cu PP „Est-Curier” şi cu Consiliul Raional Criuleni, şi este susţinut din fondurile Uniunii Europene prin intermediul Centrului CONTACT.