CriuleniPoliţie

Hoţii iarna nu dorm

Un şir de furturi din averea personală şi spargeri de instituţii publice și private sunt investigate în prezent de către Inspectoratul de Poliţie Criuleni.

Cea mai recentă spargere au dat-o hoţii la oficiul poştal din satul Hârtopul Mare, raionul Criuleni. Potrivit lui Vladislav Minciună, şeful secţiei Investigaţii Infracţiuni, IP Criuleni, în noaptea de 16 spre 17 februarie, persoane necunoscute au spart geamul oficiului poştal, care nu era securizat cu gratii, şi au sustras din safeul aflat în încăpere mijloace băneşti şi cartele telefonice de reîncărcare. Potrivit sursei, hoţii ar fi descuiat safeul cu cheia lui, întrucât aceasta se afla chiar pe safeu. Fără a preciza mărimea pagubei, Ion Grecu, șeful Centrului de Poștă Criuleni, confirmă că furtul a avut loc, însă, susține că nu putea fi lăsată cheia pe safeu, încrucât angajații semnează contracte de răspundere materială, și că circumstanțele vor putea fi elucidate doar dacă vor fi identificate persoanele implicate. Autorii furtului n-au fost, deocamdată, identificaţi cum nu au fost identificaţi nici hoţii, care au jefuit anul trecut alte două oficii poştale din raion, cele din Cruglic şi Ohrincea. Ion Grecu amintește, că și atacul tâlhăresc comis la Mășcăuți, asupra angajatei oficiului poștal, în toamna anului 2016, a rămas neelucidat până în prezent.

Vladislav Minciună ne-a informat, că a fost stabilită identitatea celui, care a comis un şir de furturi în satul Coşerniţa., inclusiv și furtul din oficiul poștal din acest sat. Este un minor, care a sustras bunuri din oficiul poştal și din cinci locuinţe din Coşerniţa şi Oniţcani şi din câteva locuinţe din Vadul-lui-Vodă, preponderent rămase fără stăpâni. Chiar dacă bănuitul este minor, instanţa de judecată l-a plasat în arest, la cererea

poliţiştilor, deoarece acesta a provocat şi leziuni corporale unei persoane din locuinţa căreia a încercat să fure.

În acelaşi timp, poliţia întreprinde măsuri operative pentru căutarea persoanei sau grupului infracţional, care, în perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2017, au comis un şir de spargeri şi furturi din cinci unităţi comerciale situate în satele Dubăsarii Vechi (2 magazine), Corjova, Oniţcani şi Slobozia Duşca, ne informează V. Minciună.

Potrivit procurorului raionului Criuleni, Adrian Bordianu, care a publicat rceent un raport despre situaţia criminogenă în raionul Criuleni, în anul 2016 s-a atestat o creştere cu cca 29 % a numărului de furturi din averea personală sau patrimoniul instituţiilor. În 2016 s-au înregistrat 386 de furturi, faţă de 299 ânregistrate în 2015; 17 jafuri faţă de 14 în 2015, şi 11 tâlhării, faţă de 2 în 2015.

Raportul procurorului şi cauzele fenomenului infracţional sporit îl puteţi vedea – aici.

 S. Cernov

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Est Curier

Ziarul cu care stai de vorbă și în care poți avea încredere

Articole asemănătoare

Back to top button