După aproape 30 de ani, Afganistanul rămâne în continuare o rană necicatrizată încă pentru mulți dintre acei, care au avut norocul să se întoarcă în viață. Durerea devine cu atât mai mare cu cât mai aprige răsună învinuirile de-a dreptul ofensatoare ce țin de cauzele și caracterul acestui stupid război, parvenite din partea a tot felul de birocrați cu care intră în contact atunci, când au nevoie să-și soluționeze anumite probleme.
Constantin Șalgan din comuna Bălăbănești s-a resemnat deja cu această situație și încearcă să se descurce singur:
– Pe unde mai greu, pe unde mai ușor, mergem înainte. Viața nu stă pe loc. Important e să trăim cu rost fiecare clipă, fiecare oră. Dumnezeu a vrut să rămânem în viață, deși am văzut moartea cu ochii și nu o singură dată. E dureros ceea ce ni se întâmplă acum, dar asta e… Am o famile, un serviciu, care îmi asigură câtuși de cât existența, împreună cu soția ne descurcăm – spune Constantin Șalgan.
Consăteanul său, Victor Barbăroșie, tot el și veteran al Războiului de pe Nistru, este mai categoric și vine cu argumente de-a dreptul șocante: ”După o investigație medicală mi-au descoperit o schijă încleștată în coloana vertebrală. O mai port și acum. Medicii nu au riscat să-mi facă operație și să o înlăture, or, intervenția putea fi fatală. Sufăr în continuare. Am amețeli, dureri mari de spate. Chiar și așa
nici până astăzi nu mi s-a acordat grad de dizabilitate. Spun că nu mi se cuvine. Am crescut și am educat trei copii, sunt deja mari, căsătoriți. Și la lucru am mers cu soția în fiecare zi. Nimic nu se dă ușor. Durerile fizice le mai suport cumva, dar ignoranța cu care suntem tratați de actualii guvernanți ne demoralizează totalmente. Altădată veteranii războiului din Afganistan beneficiau de anumite avantaje: transport gratuit, indemnizații pentru sezonul rece, acum – nimic. Legile așa-s făcute că nu mai dai de capăt. Se bat cap în cap, în una se spune da, în alta ba. Special pentru a ne zăpăci, a ne purta pe drumuri, a ne certa cu conducătorii transportului auto ca până la urmă să renunțăm și să nu-i mai batem la cap cu problemele noastre pe șefii de la conducere…
– Rănile războiului, vrem noi sau nu vrem, și-au lăsat amprenta în sufletele acestor oameni – susține Anatolie Țîbuleac, președintele UVRA Orhei, cu care ”afganezii” criuleneni colaborează de aproape zece ani. – Neprotejați și uitați de toți se descurcă fiecare cum poate, deși au nevoie de susținere materială, morală și nu în ultimul rând, medicală. Între timp, guvernanții ne-au lipsit și de puținele privilegii, dacă pot fi numite așa, meritate pe bună dreptate.
– Cum aveți de gând să le redobândiți?
– Numai fiind uniți. La nivel național s-au făcut mai multe cereri și demersuri, dar nimic nu s-a schimbat. E prea de tot. Indignarea veteranilor războiului din Afganistan crește pe zi ce trece. Dacă va fi nevoie, vom ieși în piață.
La 14 februarie în preajma pietrei comemorative din or. Criuleni, ridicată în memoria ostașilor, căzuți pe tărâmurile îndepărtate ale Afganistanului, s-au adunat, pentru a câta oară, veteranii acelui străin război, rudele și prietenii tinerilor, numele cărora au rămas încrustate pe lespedea de piatră, angajați ai Inspectoratului de poliție, simpli trecători, aflați prin preajmă. Nu au lipsit nici reprezentanții autorităților publice raionale și locale, în luările de cuvânt ale cărora au predominat constatări și date statistice, trecute în revistă an de an, adică ceea ce le stă în puteri.
Video/foto şi text de Gheorghe Motricală
