La finele anului 2016 în sala de ședințe a Consiliului raional Criuleni s-a desfășurat un seminar cu privire la modificările din legislația în domeniul achizițiilor publice, care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017. Moderator a fost Iacob PLĂMĂDEALĂ, reprezentant al Agenției de Achiziții Publice.
La seminar au fost prezenți reprezentanții instituțiilor, implicate nemijlocit în organizarea și desfășurarea achizițiilor publice: directorii instituțiilor de învățămînt, contabilii, Administrațiile Publice Locale de nivelul I, angajați ai Consiliului raional.
Astfel în Legea privind achizițiile publice nr. 131 din 03.07.2015 au fost operate un șir de modificări prin LP 299 din 23.09.2016, MO379-386/04.11.16 art777 . Modificările date vin să simplifice desfășurarea procedurilor de achiziții publice.
Prin urmare, începând cu 01.01.2017 Agenția Achiziții Publice își va desfășura activitatea doar la sediul central și nu va mai dispune de subdiviziuni teritoriale. În scopul optimizării interacțiunii dintre Agenția Achiziții Publice și autoritățile contractante, diminuării cheltuielilor de timp și bani legate de deplasarea la Agenție, autoritățile contractante, care desfășoară procedurile de achiziții pe suport de hârtie, vor prezenta anunțurile de participare pentru publicare în Buletinul Achizițiilor Publice (BAP) și dările de seamă în format ELECTRONIC prin poșta electronică (de la adresele de e-mail oficiale ale autorităților contractante).
1. Prezentarea anunțului de participare pentru publicarea în BAP.
Anunțul de participare pentru publicarea în BAP va fi prezentat exclusiv prin poșta electronică la e-mail: bap@tender.gov.md, utilizînd una din modalitățile de mai jos:
a) Formatul Word al documentului semnat electronic (cu semnătură certificată cu certificat digital eliberat de centrul de telecomunicații Speciale sau ÎS ”Fiscservinform”) sau
b) Anunțul semnat și ștampilat, scanat în format PDF (în cazul în care formatul Word al documentului nu poate fi semnatELECTRONIC ) plus documentul în format Word.
Atenție!!! Toate mesajele urmează să fie transmise de pe adresa electronică oficială a autorității contractante.
2. Prezentarea dărilor de seamă privind desfășurarea procedurilor de achiziții publice.
Darea de seamă privind procedura de achiziție publică, precum și darea de seamă privind anularea procedurii de achiziție publică sînt întocmite de către autoritatea contractantă și sînt prezentate către AAP în termen de pînă la 5 zile de la data încheierii contractului sau de la data emiterii deciziei de anulare a procedurii de achiziție publică.
Darea de seamă va fi prezentată exclusiv prin poșta electronică la e-mail: bap@tender.gov.md, utilizînd una din modalitățile de mai jos:
a) Formatul Word a documentului semnat electronic (cu semnătură certificată cu certificat digital eliberat de centrul de telecomunicații Speciale sau ÎS ”Fiscservinform”) sau
b) Darea de seamă semnată și ștampilată, scanată în format PDF (în cazul în care formatul Word al documentului nu poate fi semnat electronic).
Atenție!!! Toate mesajele urmează să fie transmise de pe adresa electronică oficială a autorității contractante.
3. Înregistrarea contractelor la Trezoreria de Stat sau Trezoreriile teritoriale.
După prezentarea dării de seamă la AAP, contractul de achiziții publice poate fi prezentat la Trezorerie doar după ce informația privind contractul/contractele atribuit/atribuite a fost procesata de AAP si plasata pe pagina web a Agenției la rubrica Contracte atribuite: http://tender.gov.md/ro/contracte-atribuite.
Și încă ceva. Contractele de achiziții publice vor fi înregistrate de către Trezorerie doar după plasarea de către Agenția Achiziții Publice a informației privind prezentarea și examinarea dării de seamă.
Pentru autoritățile contractante care desfășoară procedurile de achiziții publice prin intermediul SIA ”Registrul de Stat al Achizițiilor Publice” modalitatea de desfășurare a acestora rămâne neschimbată.
Prezentarea integral a specialistului în domeniu, Iacob PLĂMĂDEALĂ, o puteți urmări în format video pe www.estcurier.md