Chiar dacă subiectul decedaţilor în listele electorale a fost abordat pe tot parcursul campaniei electorale, iar funcţionarii electorali aufost atenţionaţi să verifice şi ei informaţiile, alegătorii continuă să găsească numele rudelor decedate în liste.
“Şi la alegerile precedente am găsit numele soţului în listă, deşi am anunţat autoritatea publică locală şi am prezentat documentele respective, iar ca urmare acesta urma să fie radiat din registrul de stat al alegătorilor” – a anunţat comisia electorală o femeie din Criuleni, care a venit să-şi exercite votul la secţiia de votare nr. 12/2.
Carolina Bădănău, preşedinta Biroului electoral al sec’iei de votare nr 12/2 Criuleni, a menţionat, că doi alegători au semnalat prezenţa rudelor decedate în liste, şi că va transmite informaţia autorităţii responsabile de întocmirea şi verificarea listelor alegătorilor.
Solicitat să comenteze situaţia, Tudor Bobeico, preşedintele Consiliului electoral al circumscripţiei electorale nr. 12 Criuleni, a spus că “Este important ca persoana care a decedat să nu figureze că a votat, dar faptul că mai sunt asemenea persoane în liste este o deficienţă a sistemului nostru birocratic, când informaţia prezentată de cetăţean administraţiei publice locale nu ajunge la responsabilii de registrul de stat al alegătorilor. Am cerut preşedinţilor de birouri să noteze şi să ne prezinte aceste informaţii, ca să facem ordine în liste”.
La secţia de votare nr. 12/3 o persoană a semnalat prezenţa în listele electorale a două persoane, de la care a cumpărat apartamentul, dar care mai figurează drept locuitori ai acestuia şi, prin urmare, sunt prezenţi în listele electorale. Şi în acest caz, preşedintele secţiei a făcut trimitere la atribuţiile autorităţii locale, sugerând alegătorului nemulţumit să clarifice situaţia la primărie.
S. Cernov
Imagine: doamna a depistat numele soţului decedat în listă