Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru anunță desfășurarea lucrărilor de aerofotografiere pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în perioada 20 martie-30 aprilie 2026.
Potrivit instituției, acțiunea are drept scop colectarea datelor spațiale necesare pentru elaborarea unor ortoimagini actualizate. Acestea vor fi utilizate ca suport cartografic în domenii precum cadastrul, urbanismul, amenajarea teritoriului, agricultura, protecția mediului și infrastructura.
Lucrările vor fi efectuate prin zboruri la înălțime, realizate de aeronave dotate cu echipamente speciale de fotografiere. În anumite zone ale țării vor putea fi observate și marcaje la sol, utilizate ca puncte de ghidaj pentru procesul de captare a imaginilor aeriene.
Reprezentanții instituției precizează că aceste activități sunt planificate, legale și desfășurate periodic, în scopul actualizării datelor cartografice la nivel național.



