Social

Alimentarea cu apă reluată în mai multe localități din nord după confirmarea siguranței pentru consum

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat reluarea alimentării cu apă în municipiul Bălți și în raioanele Soroca, Sângerei și Florești, după ce analizele recente au confirmat că apa este sigură pentru consum.

Șeful Executivului a declarat că decizia a fost luată în baza rezultatelor de laborator, care indică încadrarea tuturor parametrilor în limitele admise. „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”, a subliniat premierul, mulțumind populației pentru răbdare în perioada restricțiilor.

Potrivit acestuia, alimentarea cu apă va fi reluată etapizat, cu monitorizare strictă la fiecare etapă, iar echipele din teren vor continua să supravegheze situația și să intervină prompt în caz de necesitate. Totodată, filtrele instalate vor rămâne în funcțiune pentru a asigura un nivel suplimentar de siguranță.

Premierul a precizat că în zonele Năslapcea și Cusăuți nu au fost înregistrate depășiri ale normelor privind produsele petroliere, iar ceilalți indicatori ai calității apei se încadrează în limitele normale, ceea ce permite utilizarea acesteia ca apă potabilă.

În paralel, autoritățile au intervenit pentru curățarea rețelelor și aplicarea unor metode suplimentare de tratare a apei, inclusiv utilizarea cărbunelui activ, adus din România în urma cooperării dintre specialiștii celor două state.

Alexandru Munteanu a mai menționat că în gestionarea situației au fost implicate mai multe instituții ale statului, precum și autoritățile publice locale, fiind mobilizate resurse logistice pentru asigurarea aprovizionării cu apă în zonele afectate.

Premierul urmează să efectueze o vizită în regiunea de nord pentru a verifica personal situația din teren și modul în care sunt implementate măsurile anunțate.

Preluarea textelor de pe pagina www.estcurier.md pentru formatul online se face în limita a 500 de semne, cu indicarea linkului activ către articolul preluat. Instituțiile de presă, care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica „Est-Curier" și autorul informației. Materialele de presă sunt protejate de Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe și de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Articole asemănătoare

Back to top button