În ședința din 18 martie Comisia Electorală Centrală a stabilit în temeiul art. 32 alin. (1) – (3), (5) și 51 alin. (2), (3) din Codul electoral nr. 325/2022, pct. 54 și 55 din Regulamentul privind finanțarea grupurilor de inițiativă și a campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 1185/2023, cuantumul creditului fără dobândă acordat concurenților electorali la alegerile locale noi din 17 mai 2026.
Acesta constituie:
1.1. pentru fiecare partid politic, bloc electoral – 25 000 lei;
1.2. pentru fiecare candidat independent – 5 000 lei.
Modul de acordare și rambursare a creditelor fără dobândă concurenților electorali în vederea desfășurării campaniei electorale se stabilește prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor.
În aceeași zi a fost aprobat și plafonul general la nivel național de 79 674 000,00 lei al mijloacelor financiare ce pot fi virate în contul „Fond electoral” și utilizate de concurenții electorali și participanții la referendum pentru fiecare circumscripție electorală în cadrul alegerilor locale noi.
La Mașcăuți, r. Criuleni, circumscripția electorală sătească Mașcăuți nr. 12/18,unde la urne sunt așteptați pentru alegerea primarului 3064 alegători plafonul este de 73867,99 lei.
Ca bază de raportare pentru stabilirea coeficientului s-a luat plafonul general la nivel național de 79 674 000,00 lei împărțit la numărul total de alegători, care la data de 18 martie 2026 constituie 3 304 830, iar după efectuarea operației de împărțire coeficientul rezultat este în mărime de 24,108350505 lei. Prin urmare, plafonul pentru fiecare circumscripție electorală se calculează prin înmulțirea coeficientului de 24,108350505 lei cu numărul de alegători din fiecare circumscripție, conform anexei la prezenta hotărâre.
La 17 mai 2026 vor avea loc alegeri locale în 12 circumscripții cu un număr total de 69733 alegători. Plafonul total al mijloacelor financiare ce pot fi transferate în contul „Fond electoral” al concurentului electoral pentru funcția de consilier sau de primar și al participantului la referendum, pe fiecare circumscripție electorală fiind de 1681147.61 lei.



